După Thor, Chris Hemsworth devine călăreț în lupta contra talibanilor

Dacă ai simțit că a trecut anul și nu vedem o nouă dramă cu soldați americani în rolurile principale, 12 Strong încearcă să-ți potolească setea de eroism.

Chris Hemsworth este un actor australian ce a jucat într-o varietate foarte mare de roluri mai mult sau mai puțin inspirate. Rush, Black Hat sau Snow White and the Huntsman sunt doar câteva exemple. Cu toate acestea, majoritate internauților îl asociază cu imaginea lui Thor din universul Marvel. Prima sa apariție a fost în Thor – 2011, dar au urmat două filme din seria Avengers și alte două lung metraje omonime, Thor – The Dark World și Thor: Ragnarok. Acesta din urmă continuă să facă valuri prin cinematografele de pe întregul mapamond.

Dacă tot s-a distrat copios la realizarea ultimul film Thor, Hemsworth a făcut un efort semnificativ pentru a se adapta rolului pe care îl va juca în 12 Strong.  Iminenta peliculă va fi a doua după Rush în care Chris Hemsworth va juca un rol inspirat din fapte reale.

În 12 Strong este spusă povestea unei echipe de ofițeri paramilitari din cadrul CIA care, în colaborare cu forțele speciale ale Statelor Unite au mers într-o misiune pentru capturarea unui grup de talibani. Evenimentele din spatele filmului s-au desfășurat la scurt timp după 11 septembrie 2001, când au fost dărmate turnurile gemene de la World Trade Center din New York. Soldatul care a inspirat personajul lui Hemswort este căpitanul Mark Nutsch, liderul unei echipe de 12 soldați curajoși ce aveau să devină primele trupe americane în Afghanistan.

Un pic mai interesant decât alte filme cu soldați și război a căror acțiune se petrece în ultimele două decenii este că, în misiunea Task Force Dagger, soldații americani au fost nevoiți să călărească. Respectivul detaliu este în centrul atenției atât în trailer, cât și toate afișele pentru film. Premiera 12 Strong va avea loc pe 18 ianuarie 2018.

Alexandru Puiu
18:42 24.11.2017
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video