Ce noutăți (nu) vor aduce smartphone-urile din 2018

Ce noutăți (nu) vor aduce smartphone-urile din 2018

Deja principalele terminale smartphone din 2018 sunt cunoscute, surprizele sunt tot mai puține, iar întrebarea care se pune acum este: oare ce noutăți vor aduce?

De la an la an avem îmbunătățiri la nivel de hardware și mici optimizări software, în schimb prețurile au început să crească, cel puțin la principalii producători. Vânzările încep să se plafoneze. Așa că marile companii caută tot timpul invenții noi pe care să le aducă în zona asta.

Mai multă putere, dar pentru ce?

Știm deja că noile procesoare vor aduce un plus de performanță de 10-15-20%, pe care aproape nu-l simți, pentru că deja toate terminalele de top erau rapide. Cum s-a trecut de la 2 la 4 apoi la 6 GB de RAM, probabil vom vedea 8 GB de RAM devenind standard. Este aproape irelevant, pentru că aproape niciodată nu este folosită memoria complet. Da, am văzut 4 GB de RAM ocupați aproape complet, dar deja 6 sunt mai mult decât suficienți.

Noutatea principală în zona procesoarelor este procesarea neuronală. Practic vorbim despre un co-procesor, o unitate separată, care la Apple A11 este dual-core și care poate face 600 de miliarde de operațiuni într-o secundă. La Kirin 970, care are și el procesare neuronală, puterea de procesare este 1,92 TFLOPS , adică aproape două miliarde de operațiuni pe secundă. De asemenea, abia lansatul procesor Snapdragon 845 are un Neural Processing Engine (NPE), însă nu avem încă toate detaliile. Probabil și Exynos-ul nou al Samsung este la fel.

Problema este că utilizarea practică este foarte redusă. Procesarea neuronală este folosită mai mult la recunoașterea unor obiecte în poze, ca să facem poze mai bune. Poate fi folosită la recunoașterea unui obiect pe care nu îl cunoști sau să spună despre porția de mâncare câte calorii are. Chestii interesante, dar nu neapărat utile. Huawei spune că va folosi procesarea neuronală pentru a extinde viața bateriei. Rămâne de văzut cum face asta, concret nu am simțit vreo îmbunătățire.

Baterii mai bune, camere foto duale și design premium

Acumulatorii nu cunosc nici în 2018 vreo soluție minune. Se discută despre baterii solid-state, unde chimia ar fi mai bună și ar rezista mai mult. Totuși, am senzația că toți marii producători se tem că dacă bateriile țin mult și telefoanele ar merge perfect, le-ar scădea dramatic vânzările, așa că evită o soluție prea aproape de perfecțiune.

Camera foto duală devine standard și se pare că vom vedea și camerele frontale duale tot mai des folosite. Acest lucru permite realizarea de selfie-uri mai interesante, iar apoi urmează foto/video 360, folosind camerele simultan. Probabil vom vedea tot mai multe soluții de genul ăsta.

Probabil și următoarea generație de smartphone-uri de top va avea spatele din sticlă, datorită funcției de încărcare wireless, pe care o promovează producătorii. Eu am la birou încărcător wireless și cabluri, dar prefer să pun cablul pentru că telefonul se încarcă mai rapid. Foarte rar îl las și pe wireless, unde are nevoie de vreo 2,5 ore să fie full.

Trendul de design cu ecrane cu margini subțiri continuă, asta însemnă fără butoane pe față, fără senzori de amprentă frontali.

Cam toată lumea vrea deblocarea facială de la iPhone X, iar cei care au avut așa ceva și au eșuat, vor face soluții noi. Și Iris Scan va cunoaște îmbunătățiri în anul următor.

În plus, cred că modelele de top se vor scumpi. Pentru că de la an la an marii jucători vând tot mai greu modelele noi, atunci le fac produse de lux, imposibil de neglijat pentru oamenii de afaceri și antreprenorii care vor să arate că afacerile le merg bine.

Primul lansat în 2018 tot Samsung Galaxy S9 rămâne; chiar dacă au negat că va fi lansat la CES, probabil îl vedem în februarie. Tot atunci, LG G7 va fi prezentat publicului, Huawei P11 și P11 Plus vor fi lansate oficial, iar Sony va dezvălui noile modele Xperia, probabil primele cu design schimbat, modern. Mă aștept să văd telefoane interesante de la Nokia, Motorola și bineînțeles terminalele noi de la ceilalți producători chinezi. Doar că ei nu prea au noutăți la MWC, lansările lor sunt mai târziu, pe parcursul anului.

Ca de obicei, Snapdragon 845 va fi inițial disponibil doar pentru Samsung, iar abia mai târziu vom vedea primele telefoane concurente cu acest nou procesor. Cam astea sunt tendințele în zona de smartphone, urmărim fiecare lansare și vedem dacă apare vreo surpriză.

Dan Dragomir
Articol scris de
Dan Dragomir
Dan este fost jurnalist IT&C și actualmente pro-blogger la Computerblog.ro. Pasionat de gadgeturi și tehnologie, scrie des și despre știință, mașini sau aplicații.
Comentarii
Dan Dragomir
16:34 / 15.12.2017