27 sept. 2017 | 09:00

Specificațiile iPhone X care mai trebuiau confirmate sunt, de acum, oficiale

ACTUALITATE
Specificațiile iPhone X care mai trebuiau confirmate sunt, de acum, oficiale

iPhone X va fi disponibil abia din 3 noiembrie, iar până atunci știi măcar la ce hardware să te aștepți pentru acest model.

Odată cu dezasamblarea iPhone 8, am aflat că noul telefon Apple are o baterie mai mică decât precedentul. De asemenea, schimbăriel față de iPhone 7 nu sunt prea mari, doar spatele din sticlă, modulul pentru încărcare wireless și o diferență considerabilă pentru camera foto. Din fericire, aceeași cameră foto va fi și pe iPhone X.

Ce a mai rămas de confirmat pentru viitorul iPhone erau bateria și memoria RAM. În timp ce pe Android cele mai multe modele au cel puțin 4GB, Apple a preferat pentru iPhone X doar 3GB de memorie RAM. Acumulatorul este de 2.716 mAh, cu puțin mai mic decât cel de pe iPhone 7 Plus (la 2.900 mAh a fost cea mai mare baterie pusă de companie pe vreunul dintre telefoanele sale). Totuși, Apple susține că iPhone X va avea o autonomie cu cel puțin două ore mai mare decât iPhone 7.

Altfel, iPhone X are un ecran de 5,8 inci la rezoluție Super Retina (2.436 x 1.125 pixeli), un procesor A11 Bionic, stocare pe 64 sau 256GB și două camere de câte 12 megapixeli, cu una de 7MP pe față. Rezistă la apă și praf, nu mai are senzor de amprentă, dar are Face ID, adică software și hardware pentru recunoaștere facială. Mai mult, n-are nicio buton Home, astfel că prin interfață vei naviga prin gesturi.

Dacă l-ai compara, ca hardware, cu ce oferă cele mai bune telefoane cu Android, pierde sigur. Bateria e mică, față de cel puțin 3.000 mAh pe Galaxy S8, memoria RAM e mai mică (Galaxy Note 8 a ajuns la 6GB), iar ecranul este un AMOLED fabricat de Samsung și care nu se apropie, ca rezoluție, de ce există pe altele. Totuși, primele teste au arătat că e peste acestea ca performanță.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele