Sharp Aquos R este rapid și ”se uită după tine” prin casă

Sharp Aquos R este rapid și ”se uită după tine” prin casă
Alexandru Puiu
15:00 20.04.2017

În urmă cu aproximativ o lună, nu găseai nici o un telefon cu procesor Snapdragon 835, iar acum s-au lansat două într-o zi: Sharp Aquos R și Xiaomi Mi 6.

Deși nu prea le-ați văzut în magazinele de la noi, telefoanele Sharp Aquos au fost din totdeauna foarte atrăgătoare. Ei au fost primii care au reușit să aducă pe piață dispozitive cu o ramă aproape inexistentă. Se pare însă că nu au avut infrastructura necesară pentru a se extinde dincolo de Asia.

După ce anul trecut au detaliat un smartphone concept cu o ramă inexistentă pe trei din cele patru laturi și o ramă discretă în partea de jos a ecranului, se pare că în 2017 nu au putut să-l aducă încă pe piață. Noul vârf de gamă al companiei se apropie mai mult de designul unui iPhone și, cu toate că rama de pe laterale lipsește cu desăvârșire, nu se poate spune același lucru despre zona de deasupra și sub ecran.

În privința specificațiilor, noul Sharp Aquos R este foarte apropiat de detaliile cu care vine la pachet un Galaxy S8. În centrul atenției se află un foarte performant Snapdragon 835 ajutat de 4GB RAM și o memorie internă de 64GB. Terminalul este construit în jurul unui panou WQHD de 5,1 inci și vine preinstalat cu Android 7.1. Nu vă așteptați ca acumulatorul de 3160 mAh să facă minuni, dar ar trebui să nu întâmpine dificultăți în a vă ține departe de priză pe parcursul unei zile întregi.

Ca la majoritatea smartphone-urilor de top actuale, încărcare se face printr-un port USB-C. Partea de captură este asigurată de o cameră principală de 22,6 megapixeli și o cameră frontală de 16 megapixeli. Fiecare telefon va veni la pachet împreună cu un nou asistent virtual intitulat Emopa.

Un detaliu interesant constă în noul dock rotativ ce poate fi achiziționat împreună cu telefonul. Acesta are abilitatea să orienteze automat telefonul către zona dinspre care se aude vocea utilizatorului. În plus, identifică fața proprietarului și facilitează răspunderea la apel cu o intervenție minimă. Ține de voi dacă vă încântă astfel de artificii tehnologice sau nu. Momentan nu se cunoaște prețul de achiziție al aparatului.

sharp aquos r

Comentarii
loading...