Samsung Galaxy S9 și S9 Plus: ce diferențe există între telefoane

Samsung Galaxy S9 și S9 Plus: ce diferențe există între telefoane

Samsung Galaxy S9 și S9 Plus vor fi prezentate în aproximativ două luni, iar până atunci putem trece în revistă diferențele dintre cele două telefoane, după cum relatează și computerblog.ro.

Samsung Galaxy S8 și S8 Plus nu au venit cu diferențe foarte mari, cea mai importantă dintre acestea fiind ecranul mai generos de pe varianta Plus. Cu toate acestea, în cazul lui S9 și S9 Plus, ne putem aștepta să vedem și alte schimbări, iar cea mai importantă s-ar putea să fie în privința camerelor.

Samsung Galaxy Note 8 a fost primul telefon al sud-coreenilor care a venit cu un sistem de camere duale, oferind și posibilitatea de zoom optic 2x. Era clar că și noile telefoane din seria Galaxy S vor beneficia de acest avantaj, însă zvonurile apărute în ultimele luni ne arată un alt scenariu.

Astfel, varianta normală de Samsung Galaxy S9 va avea doar o singură cameră foto, similară cu cea de pe S8, cu un senzor de 12 megapixeli. Dacă vrei un sistem de camere foto duale, va trebui să te orientezi către modelul S9+, care va fi dotat cu un asemenea aranjament pe spate.

Și ecranele vor fi diferite la cele două telefoane, respectând proporțiile pe care le știm deja de la generația actuală. Ecranul de pe S9 are șanse mari să rămână similar cu cel actual, având o diagonală de 5,8 inci. În paralel, fratele mai mare ar trebui să aibă un ecran de 6,1 sau 6,2 inci. Ne putem aștepta să vedem și margini ceva mai îngustate, însă diferențele nu vor fi neapărat sesizabile.

La capitolul RAM vor mai exista diferențe. Varianta standard va avea 4 GB de memorie, însă pentru modelul S9 Plus, putem spera la 6 GB de memorie RAM. Dacă e prea mult sau nu, asta e o altă discuție.

Bateriile vor avea și ele capacități diferite, iar valorile ar putea fi de 3.200 mAh pentru varianta S9 și de peste 3.500 pentru S9 Plus. Nu avem încă detalii despre diferențele la capitolul stocare internă. Mai multe detalii vom afla în viitorul apropiat, pe măsură ce ne apropiem de lansare.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI