Noua reclamă la Google Pixel 2 ironizează limitările unui iPhone

, 09 Noi, 08:16

Este foarte ciudată legislația la americani când vine vorba de marketing negativ. Din acest motiv, reclame precum cea la Google Pixel 2 pot ironiza performanța unui iPhone.

Au trecut doar câteva zile de când cei de la Samsung au lansat o reclamă la Galaxy Note 8 al cărei scop unic este de a-și bate joc de utilizatorii de iPhone. Respectivul clip este construit doar pentru a evidenția limitările smartphone-urilor Apple din ultimul deceniu. Poate te-ai fi așteptat ca departamentul de marketing al Google să fie peste astfel de practici, dar după ce s-a discutat intens despre minusurile iPhone-urilor în prezentarea oficială a noilor gadgeturi Google Pixel 2 și Pixel 2 XL, principii similare au ajuns să se reflecte în reclama de mai sus.

Cel mai mare reproș la adresa iPhone-urilor are legătură cu spațiul disponibil. În contextul în care nu poți să adaugi un card microSD pentru a mări capacitatea unui telefon Apple, posesorii de Android au fost foarte entuziasmați de-a lungul anilor de această particularitate prezentă pe dispozitivele lor. Nu de alta, dar dacă vrei un iPhone cu mai mult spațiu, plătești de 3-4 ori valoarea cardului care ți-ar oferi aceeași memorie în plus.

În orice caz, dacă ”problema” spațiului de stocare la iPhone nu a fost dezbătută suficient în ultimului deceniu, s-au ocupat cei de la Google să ne atenționeze pe marginea acestui subiect. În noua reclamă la Pixel există mai multe referințe către telefoanele Apple, dar cea mai evidentă se manifestă printr-o captură de ecran de la iPhone prin care ești atenționat că ai rămas fără spațiu. Gluma este că pe Pixel 2 și primul Pixel poți salva un număr infinit de fotografii prin prisma faptului că sunt stocate în cloud și au parte de un management inteligent pentru a fi disponibile în timp real.

Pe de o parte, poți face ceva similar cu iCloud pe iPhone, dar realitatea ar influența negativ impactul vizual al clipului de mai sus. În plus, nu merită să reiterăm toate problemele de fabricație cu Pixel 2 care au ieșit la iveală de la lansarea gadgetului.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
loading...
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail