22 iun. 2017 | 07:29

Ransomware-ul WannaCry a pus o fabrică Honda ”cu roțile în sus”

ACTUALITATE
Ransomware-ul WannaCry a pus o fabrică Honda ”cu roțile în sus”

Una dintre cele mai periculoase infecții de tip ransomware din ultimii ani, WannaCry a reușit să se afle la baza închiderii unei fabrici Honda.

Timp de mai bine de o lună, am explicat impactul pe care l-a avut WannaCry asupra mai multor industrii. Deși utilizatorii de sisteme de operare foarte vechi ar trebui să-și asume o parte din vină, remarcabil este faptul că cei de la Microsoft au revenit asupra deciziei de încetare a suportului pentru Windows Xp. În doar două luni, gigantul din Redmond a lansat două actualizări pentru bătrânul SO, în contextul în care luase o pauză de mai bine de doi ani înainte.

Trecând însă peste aceste detalii, WannaCry se mai află încă în piață și continuă să facă ravagii. Nu de alta, dar este imposibil să elimini o infecție din fiecare colț al lumii cu un singur progrămel, indiferent cât de eficient este acela. Tocmai din acest motiv, nu ar trebui să vină ca o surpriză raportul celor de la Reuters de acum câteva zile.

Conform informațiilor ajunse online până la această oră, WannaCry a reușit în acest weekend să infecteze mai multe PC-uri dintr-o fabrică Honda Motors. Fabrica era localizată în localitatea Sayama din Japonia. Numărul infecțiilor a crescut atât de repede, încât fabrica a fost nevoită să-și înceteze operațiunile până la finalizarea procesului de dezinfectare.

Ca ideea, prima infecție a fost descoperită duminică și, tot atunci, au fost identificate infecții în fabricile Honda din America de Nord, Europa și China, pe lângă Japonia. Partea bună este că doar una dintre fabricile gigantului auto-moto au suferit întreruperi în activitate. Fabrica din Sayama, Japonia a trebuit închisă de duminică până marți, când s-a încheiat procesul de devirusare.

Honda nu este singura companie care a fost afectată de infecțiile cu WannaCry. În trecut, au fost inregistrate rapoarte conform cărora au fost închise fabrici Renault și Nissan pentru o perioadă limitată de timp.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele