Cele mai mari proteste din România au fost momentul de aur al „generației Facebook“

Cele mai mari proteste din România au fost momentul de aur al „generației Facebook“
11:51 08.02.2017

Se prea poate ca România din 2017 să-și fi făcut o istorie a ei. Nu e doar a tinerilor, e a participanților de toate vârstele, așa cum generația anilor ‘70-’80 și-a făcut istoria cu Revoluția și Mineriada. Am fotografiat o parte din această istorie ca să rămână și peste câțiva ani.

Fiecare generație, care ajunge suficient de matură la 20-30 de ani de la ultimul moment mare al generației precedente, cred că are un moment al ei. Cei care au prins venirea comunismului, și terminarea războiului, sunt unii. Cei care au prins primăvara din Cehoslovacia, când Ceaușescu părea împotriva rușilor, au fost alții. În noaptea dintre 31 ianuarie și 1 februarie, generația asta nouă s-a trezit în propriul ei moment.

Fotografii de duminică, 29 ianuarie. 

Oameni numiți să conducă țara au decis că e mai urgent să curețe dosarele corupților și pe la ora 10 seara au trecut rapid o ordonanță. Acestea sunt detalii pe care le găsești pe orice site de știri, într-o formă sau alta, dar ce nu vei găsi scris în cuvinte e ce a simțit fiecare om care se uita la televiziuni sau pe Facebook. Începeau oameni să se strângă în fața Palatului Victoria (au fost aproape 10.000 până la final) și putea fi un moment de „intrăm peste ei“, chiar dacă „ei“ au plecat imediat. Au fost ca cei care aruncă o petardă-n lift, apoi îl trimit la alt etaj.

Câteva ore în Piața Victoriei au fost, așa cum le-am înțeles eu, parte dintr-o noapte a fricii și a furiei. Enervarea era evidentă: în loc să se preocupe de guvernare, cei numiți s-au preocupat de modificările codului penal. Un cabinet de oameni puși să guverneze au subestimat inteligența, voința sau determinarea a milioane de oameni, invocând chiar și după diverse motive pentru care graba era justificată.

Sentimentul de frică putea fi un catalizator pentru furie. Era aproape ca omul care a mers pe sârmă între cele două turnuri gemene din America. Puțin mai lipsea ca frica asta să alimenteze furia și acel „puțin“ încă n-a trecut, pentru că, în limbaj simplu, politicienii încă încearcă să-i „facă“ pe oameni.

A urmat noaptea de miercuri, când ceea ce ai putea ultrași sau huligani au vrut să încline acea frică spre violență. Din fericire pentru multe persoane și pentru protest n-au reușit, ceea ce a dus la duminică seara, 5 februarie, când noua generație și-a creat momentul și l-a trăit fie în Piața Victoriei, fie la TV sau pe Facebook. Totul a rămas în câteva poze și videouri cu zeci de mii de telefoane aprins. Dacă unii decid să fure noaptea, măcar să fie ajutați cu lumină, să nu se împiedice pe scări sau să greșească cifrele.

Peste ani și după ce vor fi trecut toate modurile în care guvernul acesta sau altul o să încerce „să ne facă“, vor rămâne povești. N-au fost violențe (încă), ca să apari în fața copiilor sau nepoților ca un luptător, dar tot rămân povești ca cea cu omul care se duce primul în Piața Victoriei dimineața. Cu omul care a făcut ceai pentru cei din piață. Cu femeia bătrână care strânge gunoaie când protestul se cam sfârșește. Cu jandarmii care mai glumesc sau care mai dau cu gaze lacrimogene. Sau cu cei câteva zeci de protestatari adunați în orașe mici, în care nici la Revoluție nu s-a ieșit în stradă.

Ar fi util ca Mama Omida sau Nostradamus să se activeze și să spună pieței ce se va întâmpla într-un an. Dar așa ceva nu se poate, că globurile lor de cristal sunt cam jegoase. Mai rămân doar ecranul și camera telefonului pentru live cu live pe Facebook. Acolo, pe rețeaua socială a unei corporații americane, televiziunea a devenit omul, iar informația apare în sute și mii de ochi direct, în timp real, fără filtrare (e și bine, e și rău). Și mai sunt tot felul de soluții pentru a-ți face mesajul auzit, chiar și fără lider, cum au fost cei cu proiecțiile video, cum sunt tot felul de pancarte care mai amuzante, care mai dure.

P.S.: Între timp, s-a ieșit în stradă și la Cotroceni într-un protest față de Klaus Iohannis. E încă libertate de exprimare, or avea și oamenii aceia dreptate. Nu cred însă în neutralitate, nici în obiectivitate, doar în imparțialitate. Și ar trebui să știi, sub aceste trei cuvinte, că sunt oameni aduși special la protest, care au un program fixat și strigă cât trebuie. Sunt „lăutarii de protest“ pe care istoria îi va ține minte, dar mai puțin. Și oamenii îi vor ține minte, dar nu neapărat cu cuvinte bune.

Fotografii de Eli Driu

loading...