Cine sunt cei care au proiectat nemulțumirile românilor la protest și cum poți transmite și tu un mesaj

Cine sunt cei care au proiectat nemulțumirile românilor la protest și cum poți transmite și tu un mesaj

Circa 100.000 de persoane s-au adunat vineri seară pentru a cere abrogarea ordonanței de urgență dată de Guvernul Dragnea. Protestul a fost animat de un proiector care a luminat o clădire din Piața Victoriei cu mesajele scandate de manifestanți. Am reușit să schimbăm câteva cuvinte cu cei responsabili cu proiecțiile.

În parcarea din mijlocul Pieței Victoriei, înconjurată de protestatari, staționa o ambulanță veterinară din care se ridicau raze luminoase, vizibile în aburii expirați de manifestanții din jur. Pe blocul de locuințe din fața ei, cu litere enorme, dansau sloganuri precum ”DNA să vină să vă ia”, ”Hoții”, ”Când dați abrogare?” sau ”Nu vă fie frică, ordonanța pică”. La orele 22.00 și 23.00, pe bloc au fost proiectate și versurile imnului național, iar mulțimea din Piață a cântat la unison. 

Am reușit să stăm de vorbă cu cei care au făcut posibil ca vocea străzii să se audă și mai tare decât se auzea până acum. Este vorba de câțiva tineri care fac parte din Aural Eye, o companie care se ocupă cu proiecțiile de tip video-mapping, o formă de artă care presupune proiectarea unor imagini pe diverse suprafețe astfel încât atât suprafața cât și imaginile  proiectate să se îmbine și să creeze un efect spectaculos.

Imaginile proiectate în această seară nu fuseseră gândite special pentru clădirea aleasă pentru proiecție, deci nu au uimit prin efectele vizuale, ci prin impactul mesajelor transmise – mesaje țipate de manifestanți de zile întregi. Inițial, luminile la geamurile pe care se revărsau sloganurile erau aprinse, dar imediat ce locatarii au înțeles ce se întâmplă, au tras obloanele și au închis becurile.

La ambulanța veterinară i-am găsit pe Răzvan Pascu și Alina Anca, cei care au realizat clipurile și care au riscat să aducă un proiector costisitor într-un loc în care, cu numai două zile în urmă, instigatori și ultrași au început să arunce cu pietre, fumigene, petarde și tot ce le-a încăput pe mână.

Am aflat că ambulanța a fost împrumutată de la o prietenă și că proiectorul nu l-au obținut cu ușurință, pentru că ”nimeni nu vrea să riște”. Posibilitatea violențelor, dar și un eventual exces de zel din partea autorităților a descurajat multe dintre companiile care închiriază astfel de echipamente. ”Nu am găsit nicio companie care să vrea să se bage”, explică el.

În timp ce eram lângă mașină, un manifestant a venit să le mulțumească celor doi, dar și să întrebe de ce nu proiectează direct pe Palatul Victoria. ”E luminată clădirea și proiectorul e prea slab”, spune Răzvan Pascu, ușor descumpănit. Continuă să explice: ”proiectorul ăsta are 6.000 de lumeni, dar am avea nevoie de unul de vreo 10.000 ca să se vadă bine”.

I-am întrebat pe cei doi dacă proiecțiile  sunt făcute pe moment,  în timp real, și au explicat că ar fi prea dificil și că le-au făcut dinainte. Vestea bună, pentru cei care se simt creativi, este că la adresa altaintrebare@auraleye.studio  pot trimite sugestii pentru posibile mesaje. Singura condiție, după cum se arată și pe pagina de Facebook Aural Eye: ”nu vom proiecta nimic obscen, nimic denigrator și nimic ce nu s-a strigat în piață sau pe social media. Doar supărarea noastră”.

Răzvan și Alina au de gând să revină în piață, deci ne putem aștepta ca Ion Cristoiu și Victor Ciutacu să se întrebe ”de unde au lasere la protest” încă câteva zile.

Octavian Palade
Articol scris de
Palade Octavian
Octavian Palade
Comentarii
23:56 / 03.02.2017