Ce e Narcos, serialul dedicat traficanților de droguri care au fascinat lumea

, 21 Sep, 16:00

Narcos e printre cele mai de succes seriale Netflix și asta pentru că poveștile expuse, pline de suspans și acțiune, sunt inspirate din viața reală a traficanților de droguri.

Lumea mafiei, în special cea a traficanților de droguri este privită cu mult interes, dar mai ales cu admirație. Poveștile oamenilor cu o copilărie modestă, chiar sub medie, care au ajuns miliardari și au condus lumea încă sunt fascinante pentru oameni. Chiar dacă aceștia, ca cei prezentați în Narcos, s-au remarcat prin frica pe care au instalat-o în cetățeni, chiar și în autorități.

Chiar dacă îi condamnăm și îi punem la zid pentru actele lor, o parte din noi îi admiră pentru curajul și neînfricarea de care au dat dovadă. Acești oameni chiar sunt cei care nu se tem de nimeni. Sau cel puțin așa arată, mai ales în producțiile care le romanțează viața.

Recent, Narcos a devenit mai popular în România și din cauza unui caz nefericit. Un asistent de producție al serialului a fost ucis zilele trecute în Mexic, în timp ce căuta noi locuri de filmare pentru cel de-al patrulea sezon, când acțiunea din Columbia se mută în Mexic. Carlos Munow a fost împușcat în mașina sa în Temascalapa, una dintre cele mai violente zone ale țării. Dincolo de acest episod, Narcos rămâne o producție de văzut. Ți-am adunat cele mai importante detalii despre el.

Narcos e despre cum americanii văd lupta cu drogurile

 

Narcos este un serial polițist american, creat și produs de Chris Brancato, Carlo Nernard și Doug Miro. Primul sezon, format din 10 episoade, a fost difuzat prima dată pe 28 august 2015, exclusiv pe Netflix, și de atunci producția a cunoscut o ascensiune la care nimeni nu se aștepta. Serialul e în fruntea listei de preferințe, aproape de Game of Thrones și House of Cards.

Primul sezon din Narcos povestește viața lui Pablo Escobar, care a murit în 1993.

Escobar, interpretat de  Wagner Moura, a fost un columbian, supraumit „Regele Cocainei”, care la apogeul carierei sale controla 80% din traficul de cocaină din SUA și, totodată, a fost cel mai bogat criminal în serie din istorie. Serialul pune în scenă începuturile „carierei” sale, de când a produs pentru prima dată cocaină, întâmplări relatate din perspectiva lui Steve Murphy, un agent american de la DEA, care lucrează în Columbia.

Escobar a început ca vânzător pe piața neagră din Medellin și aducea camioane pline de bunuri (alcool, țigări și obiecte de uz casnic) în Columbia, atunci când acestea erau total interzise. Ajutat de un exilant chilian și chimist care a început să producă cocaina, Escobar a început să o distribuie pe piață.

Odată cu creșterea popularității cocainei pe piața din State, americanii trimit o echipă de la DEA. Steve Murphy, naratorul, colaborează cu autoritățile columbiene și îl trimit pe Scobar la închisoarea ”La Catedral”, de unde evadează. 

Primele sezoane din Narcos au fost despre Escobar și imperiul lui

Sezonul 2 continuă povestea lui Escobar. Câțiva soldați îl găsesc pe acesta și pe unii dintre oamenii săi după ce au evadat din La Catedral, dar sunt prea speriați de Escobar pentru a-l aresta. SUA trimite un nou ambasador, care aduce CIA-ul în joc. Da, nici Narcos nu e departe de propaganda cu marele serivicu CIA și cât de influent e. Lucrurile se schimbă când Escobar are nevoie de mult timp și resurse pentru a se ascunde de guvern. Acesta angajează un șofer de taxi, care angajează o tânără și o folosesc ca momeală, în timp ce Escobar se ascunde în portbagaj.

La început, Escobar se adaptează cu noua viață și dăruiește bani comunității, în timp ce-i omoară cu sânge rece pe toți cei care încercau să-i preia imperiul. Sezonul doi este plin de acțiune, în special de omoruri cu sânge rece, iar fiecare episod are câte un punct culminant.

Noul sezon de Narcos fără Pablo Escobar

Cel de-al treilea sezon a fost poate cel mai așteptat, pentru că fanii serialului nu știau ce întorsătură va lua. Escobar a murit împușcat la sfârșitul sezonului doi, ca în viața reală, pe un acoperiș în orașul natal din Medellin. Ei bine, în acest sezon nu mai este vorba de un singur ticălos, ci de patru: frații Gilberto (Damián Alcázar) și Miguel Rodriguez (Francisco Denis), psihopatul Pacho (Alberto Ammann) și omul brutal din New York, Chepe (Pêpê Rapazote).

Poveștile celor patru se centrează, la fel, pe traficul de droguri de la începutul anilor 1990, crime sângeroase, dar mai ales situații care se schimbă radical de la un moment la altul.

Narcos e în lucru, cu al patrulea sezon, și câștigă adepți de la un episod la altul. Va fi în Mexic, de unde și prezența omului de la Netflix pentru a găsi locuri de filmare.

În ceea ce privește popularitatea Narcos, o mare parte din laude pot merge și către actorul Wagner Moura. A reușit să realizeze unul dintre cele mai memorabile roluri din istoria serialelor TV și, în multe puncte, Narcos poate fi văzut drept ecranizarea perfectă a măririi și decăderii lui Pablo Escobar, șeful cartelului de la Medellin.

Să nu uităm că Narcos e despre femei, droguri și bani

Narcos e și un exemplu de cum iubim voyeurismul. Drogurile, femeile și crimele în masă captează atenția publicului încă de la jumătatea primul episod. Deși e un serial de ficțiune, Narcos are aerul unui documentar, care urmărește destinul unor personaje reale și construiește o narațiune în jurul istoriei luptei împotriva cartelului din Medellin.

Ce nu îți lipsește în Narcos sunt personajele controversate, situațiile inedite, crimele cu sânge rece, dar și investigațiile întortochiate care încearcă să pună capăt acestor imperii ale cocainei. Ține însă cont pe parcurs că e vorba de-o viziune americană a întregului joc. Se prea poate să vezi acte de propagandă despre cât de duri și puternici sunt polițiștii americani.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
loading...
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail