Cele mai amuzante meme din 2017 care ți-au făcut anul mai bun

Cele mai amuzante meme din 2017 care ți-au făcut anul mai bun

2017 a fost un an al imaginației, mai ales în ceea ce privește crearea și distribuirea de meme și există și un top al celor mai reușite.

Un meme este, în esență, un substitut pentru gândirea reală și de multe ori este util, la fel ca propaganda politică, de exemplu. Dar faptul că este un fel de stenogramă îl face aproape imposibil de explicat. Dar nu ăsta este neapărat rolul lui, ci să te amuze sau să-ți transmită imediat ce gândește celălalt, la distanță, sau, mă rog, ce ar vrea să gândească.

De multe ori, un meme pleacă de la o fază amuzantă, care s-a viralizat în online, de la anumite persoane publice, mai mult sau mai puțin inteligente sau de la fel și fel de situații.

Până la urmă ce face un meme să fie un meme bun? Depinde de tendințele internetului din momentul respectiv și de cât de complex este în transmiterea unei idei, stil sau comportament.

Creierul în expansiune

Pentru cei care nu sunt la curent cu acest meme, ”creierul în expansiune” este o imagine care utilizează descrierile New Age și arată ce se intâmplă în interiorul acestuia. Aceste imagini au făcut înconjurul internetului și au ilustrat fel și fel de momente din viața oricărui om, iar unele au fost chiar bune.

Declarație de dragoste pentru persoana iubită

Deși la noi în țară n-a fost atât de exploata, în alte colțuri ale lumii acest meme a făcut ravagii. Un tip numit ”Tripp” a postat pentru prima dată pe Instagram această imagine, în care cerea un premiu ”pentru că i-a iubit soția”. De aici, mii de oameni au  început să asocieze creatura cu orice le trecea prin cap, spre amuzamentul internetului.

Moartea e singura scăpare

Slobodan Praljak a fost un general croat bosniac în timpul războaielor care au distrus ceea ce fusese Iugoslavia în anii ’90. Multe lucruri oribile s-au petrecut în timpul acestor conflicte, iar Praljak a fost unul dintre cei șase lideri, ale căror convingeri pentru crime de război au fost susținute de Haga în noiembrie. De îndată ce instanța a decis acest lucru, el a declarat că „Slobodan Praljak nu este un criminal de război”, și a dat pe gât o sticlă mică de otravă, după care a murit sub ochii celorlalți.

Prima lege promulgată Trump

Când Obama a părăsit Casa Albă și i-a cedat-o lui Trump, multă lume a suspinat, mai ales americanii. În orice caz, primele directive și reglementări ale acestuia au dus la câteva meme care a făcut ziua mai bună multora.

Viitorul strălucitor al lui Trump

Deși n-a trecut încă un an de când Trump și-a luat în primire mandatul, a fost destul de activ, poate prea activ. Cu puțină imaginație și  cu ajutorul Photoshop, ai avea un meme poate nu atât de amuzant, dar orice e imagine cu Trump e bună.

[readmore]

De stânga la dreapta te uiți la președintele egiptean (și la fostul general) Abdel Fattah el Sisi, regele Salman din Arabia Saudită și, bineînțeles, Donald J. Trump. Pe lângă faptul că doi dintre acești trei bărbați suferă probabil de demență, imaginea devine și puțin periculoasă. Fotografia a fost făcută la „Centrul Global pentru Combaterea Ideologiei Extremiste din Arabia Saudită”, în aceeași călătorie în care Trump a finalizat un acord de armament de 110 miliarde dolari cu saudiți.

Tu ce le-ai lua prietenilor dacă ai fi bogat?

Adolescenții sunt cei care abuzează cel mai mult de online și de rețelele sociale, drept pentru care majoritatea imaginilor virale sunt cu și despre ei.

Citește și:
Etichete: