Cum trimiți animoji de pe iPhone X pe WhatsApp și Messenger

Animoji sunt cea mai drăguță și amuzantă opțiune introdusă odată cu iPhone X. Nu este însă foarte evident cum trimiți animoji pe WhatsApp sau Messenger.

iPhone X nu are foarte multe în plus față de iPhone 8 sau iPhone 8 Plus, dar animojii se numără printre beneficiile suplimentare dedicate celor care au investit o sumă semnificativă de bani în cel mai scump iPhone. În practică, animoji sunt niște animații de maxim 10 secunde pe care le înregistrezi, iar prin intermediul camerei frontale 3D, fiecare parte a feței tale, clipit din ochi sau dat din urechi se proiectează pe fața unei creaturi. Există destul de multe opțiuni, dar pe mine mă încântă cel mai mult cățelușul.

iPhone X a intrat la vânzare pe 3 noiembrie și primele stocuri au fost epuizate rapide. Poți căuta însă din nou telefonul la operatori telecom ca Orange și Vodafone sau îl poți alege din piața liberă, unde este la precomandă și va fi livrat în decembrie, cu noile stocuri.

Dacă vrei să știi cum trimiți animoji pe WhatsApp, primul pas pe care trebuie să-l faci este să intri în aplicația Mesaje și să îți trimiți singur un iMessage. Crează un mesaj nou, introdu ID-ul tău Apple sau numărul tău de telefon și apasă pe A-ul mic din stânga secțiunii de redactare a unui mesaj nou. Selectează maimuțica dintre opțiunile disponibile pentru a iniția înregistrarea unui animoji. Alege creatura pe care o vei folosi pentru clipul de câteva secunde. Apasă pe butonul roșu de record și înregistrează-ți mesajul pe care îl vei trimite ulterior pe WhatsApp sau Messenger.

După ce ai expediat animoji-ul proaspăt creat, fă un tap pe el. Imediat va începe redarea în modul ecran complet. Te interesează să faci un tap pe vârful de sâgeată din stânga jos pentru a-l expedia. Dintre opțiunile disponibile, alege Salvează clip. Imediat, vei avea clipul tău animoji în Galeria personală cu filme și poze.

Intră pe WhatsApp, inițiază o conversație cu un prieten sau prietenă, apasă pe + în stânga jos. Dintre variantele de conținut disponibile alege Biblioteca de poze și video. Alege animoji-ul trimis salvat anterior din galerie și expediază-l.

Pe Facebook Messenger, începe o conversație cu o persoană din lista de prieteni. Apasă pe butonul de partajare poze de deasupra tastaturii virtuale. Alege clipul animoji din galerie și trimite-l. Poți repeta procedura cu multe alte animoji-uri. În aceeași manieră le poți posta și pe Facebook.

Alexandru Puiu
17:41 30.11.2017
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video