Google ți-a creat un News Feed, pentru că știe ce vrei să vezi online

Google ți-a creat un News Feed, pentru că știe ce vrei să vezi online
07:23 20.07.2017

Google are cele mai multe informații despre activitatea ta online și s-a decis să profite de ele pentru a-ți genera un News Feed în aplicația de mobil.

De cele mai multe, intri pe Google ca să cauți informații pe marginea unui subiect. Gigantul din Mountain View speră că vei face în curând același gest pentru a citi știrile zilei sau cele mai importante informații pe marginea subiectelor care te interesează. Diferența este că întregul sistem va fi automatizat, cu o intervenție minimă din partea utilizatorului.

În urmă cu câteva zile, în cadrul unei prezentări desfășurate la sediul Google, trei angajați ai companiei au vorbit despre viitorul aplicației omonime pentru mobile. În sală nu au fost foarte mulți jurnaliști, dar a fost evident de la început că subiectul era destul de important. Practic, de acum înainte, sub bara de căutare din Google vei vedea o listă de știri, trailere, informații utile și multe alte tipuri de conținut relevant pentru tine.

Funcția cu pricina nu este neapărat revoluționară, pentru că pare să-și ia inspirația dintr-un amalgam de servicii Google care au existat și decedat în anii trecuți. Pe de o parte, știrile par a fi prezentate sub formă de carduri desprinse din Google Now. Din alt punct de vedere, cei care au folosit Google Reader pentru a-și citi știrile până la dispariția serviciului în 2013, vor vedea câteva elemente de acolo. Un lucru este sigur: Google nu vrea să-i compari News Feed-ul cu News Feed-ul de la Facebook. Cea mai eficientă soluție pentru a evita așa ceva ar fi fost să-i dea al nume, dar acesta este alt subiect.

Trăgând linie, m-am jucat câteva minute cu noul Google și am fost plăcut impresionat. Este evident că informațiile sunt agregate dintr-o varietate foarte mare de surse și că sunt inspirate fie de orașele prin care umbli, fie  de căutările tale pe Google. În dreptul fiecărei știri, a unei postări pe blog sau clip de pe YouTube, în dreapta sus există un vârf de săgeată. Respectivul buton este singura ta cale de a personaliza conținutul listat în feed. De acolo poți alege să nu mai vezi informații pe marginea unui subiect și tot de acolo poți opta să ai acces la mai multe știri despre Sighișoara.