Dacă Galaxy Note 8 ți se pare ieftin, Lamborghini și-a lansat propriul telefon

Dacă Galaxy Note 8 ți se pare ieftin, Lamborghini și-a lansat propriul telefon
07:47 24.08.2017

În aceeași zi în care Samsung a lansat Galaxy Note 8 și foarte mulți l-au așteptat cu sufletul la gură, Lamborghini a adus pe piață un nou smartphone.

În urmă cu câțiva ani, dacă erai în căutarea unui telefon de fițe cu un preț de achiziție de peste 1.000 de euro, puteai să te orientezi doar către Vertu. Acum, există variante de Galaxy Note 8 sau iPhone 7 Plus care se achiziționează la aceeași valoare extravagantă și nu întâmpină probleme în a fugi de pe rafturi. Pe de altă parte însă, Vertu nu mai există, iar cei de la Lamborghini au fost de părere că există în continuare un interes pentru telefoane la suprapreț fără să aibă o configurație hardware de top.

Lamborghini Alpha One a fost anunțat ieri fără prea multe surle și trâmbițe. Smartphone-ul cu Android este creația diviziei Lamborghini Mobile. Aceasta funcționează în cadrul renumitei companii italiene de super mașini. Telefonul are un preț de achiziție nesubvenționat de 2.450 de dolari.

Dacă ar fi să sintetizez în câteva cuvinte configurața hardware a Lamborghini Alpha One, aș putea spune că este pe aceeași linie cu vârfurile de gamă ale anului trecut. Practic, dispozitivul este construit în jurul unui Snapdragon 820 de la Qualcomm, are 4GB RAM și o memorie de 64GB expandabilă prin carduri microSD.

La exterior, partea frontală este acoperită de un panou Quad HD de 5,5 inci de tip AMOLED. Camera principală are 20 de megapixeli și are șanse destul de mari să imortalizeze niște fotografii de calitate peste medie. Undeva în carcasă, ascunde două difuzoare stereo cu un DAC dedicat și un amplificator de căști de înaltă performanță. Lamborghini Alpha One este certificat Dolby Atmos. Autonomia este asigurată de un acumulator de 3250mAh cu suport pentru încărcare rapidă prin Qualcomm Quick Charge 3.0. Sistemul de operare preinstalat este Android 7.0.

Prețul de achiziție este imposibil de justificat, dar cei de la Lamborghini speră să atragă potențialii clienți prin spatele aparatului acoperit cu piele italiană și marginile laterale din metal lichid. Amatorii pot face un drum până la magazinul Harrod`s din Londra pentru a pune mâna pe el.

Sursa: The Verge
loading...