Facebook a reinventat funcția de chat video din Messenger

Facebook a reinventat funcția de chat video din Messenger

Încercând să genereze o creștere a utilizatorilor de chat video prin intermediul Messenger, cei de la Facebook au anunțat o actualizare importantă.

La ora actuală, există pe piață o serie stufoasă de aplicații de chat video. Respectiva interacțiune în format video este posibilă prin WhatsApp, Skype, Facetime, Messenger, Viber și nu numai. În speranța că veți folosi aplicația celor de la Facebook pentru nevoile voastre de interacțiune digitală, compania lui Mark Zuckerberg a anunțat o serie de îmbunătățiri aduse progrămelului său de chat.

Indiferent dacă participați la un chat video cu o singură persoană sau cu un grup de prieteni, veți avea parte de schimbări. În principiu, toate modificările anunțate astăzi încearcă să facă dialogul de la distanță în format video un pic mai amuzant.

În mare parte, lista modificărilor anunțate astăzi include reacții animate, filtre de culoare și diverse efecte. Acestea au fost în trecut disponibile într-o formă sau alta în Messenger și Facebook, dar este prima oară când pot fi aplicate în timp real pe parcursul unei conversații video. Reacțiile utilizabile pe parcursul unei sesiuni de chat video prin Messenger sunt versiuni extrapolate ale celor cinci reacții standard pe care le avem asociate unei postări. Diferența constă în modul de manifestare. Când apeși pe inimioară pentru a spune persoanei de la capătul celălalt al firului că te încântă foarte multe o informație, ecranul se va umple de inimioare ce zboară în jurul capului tău. Un tap pe emoticonul pentru smiley face va genera o serie stufoasă de zâmbete animate pe ecran.

Utilizatorii camerei din Messenger ce a fost inspirată din Snapchat își vor aduce aminte de acele elemente vizuale când vor încerca să atașeze filtre unui dialog video pe Messenger. Acestea sunt surprinzător de variate și încearcă să se adreseze unui public cât mai larg. În trecut, au mai existat astfel de elemente interactive, dar acum sunt în numr de mult mai multe. Apropo, capturarea în format static a unui cadru dintr-o sesiune de video chat este posibilă cu butonul Camera. Noile funcții detaliate mai sus sunt disponibile începând de astăzi.

Citește și: