Produse eMAG la prețuri mici de Black Friday

Produse eMAG la prețuri mici de Black Friday

Black Friday începe la eMAG în câteva ore, în zorii zilei de 17 noiembrie, dar până atunci avem o listă cu produse pe care să ți le treci în coș. 

Site-ul eMAG va fi inactiv în curând, așa că mai poți profita de ultimele minute sau ultimele ore în care mai poți adăuga ceva în coș. Black Friday va începe între 6 și 8 dimineața, conform calendarului din ultimii ani. În 2011, eMAG a început la miezul nopții și a anunțat și ora și s-a întâmplat ceea ce bănuiești: zeci de mii de clienți au intrat să cumpere.

În 2017, Black Friday vine cu reduceri și cu surprize. Una dintre ele este că eMAG are o reducere de până la 50.000 de euro, pe zona auto, dar are și aproape două milioane de produse listate de Black Friday. Mare parte din acestea vin de la cei 4.000 de parteneri în Marketplace, așa că dacă vrei să cumperi doar de la eMAG trebuie să te uiți în pagina produsului cine îl listează. Lista de mai jos nu este nicidecum exhaustivă, dar avem detalii despre preț și numărul de unități. Când începe Black Friday poți reveni pe pagina asta ca să accesezi produsele care te interesează.

Electronice la preț mic la eMAG de Black Friday

Dacă vrei un telefon, atunci Samsung Galaxy S7 de 32GB în versiune Black va fi la eMAG la un preț de 1.500 de lei. Atenție însă că sunt doar 1.000 de unități disponibile, așa că trebuie să fii rapid. De Black Friday vor intra pe site-ul eMAG aproape un milion de oameni în primele minute. Și dacă preferi telefonul pentru entertainment, atunci să știi că mai bine iei în calcul o consolă: Microsoft Xbox One Slim de 500GB va fi la un preț excepțional de 600 de lei.

Eu sunt tipul de om care a crescut în anii ’90 și pe atunci televizor color însemna în primul rând televizor Nei. Brandul n-a murit și acum un model LED de 81 de centimetri, cu rezoluție HD va costa doar 400 de lei. Vor fi disponibile 1.000 de bucăți, trebuie să te grăbești și aici. Mai poți trece pe listă și un laptop Lenovo IdeaPad, cu procesor Intel Celeron N3060 la frecvența de 2,48GHz, ecran de 15,6 inci, memorie RAM de 2GB, hard disk de 500GB și placă grafică integrată, care va costa 500 de lei și sunt disponibile 500 de bucăți.

Un televizor mult mai bun vine de la LG și este vorba de modelul smart LED 43UJ620V. Vor fi doar 600 de bucăți, dar la ce specificații are sigur vei vrea să dai 1.400 de lei pe el. Astfel, are o diagonală de 108 cm, două difuzoare de câte 10 wați, o rezoluție 4K și sistemul de operare webOS. Dispune de conectivitate WiFi, Bluetooth și LAN. Televizorul LG va fi disponibil la preț mai mic aici.

Iar dacă vrei să-ți faci laptopul mai rapid, ți-ar trebui un SSD. Are 120GB spațiu de stocare, funcționează pe interfața SATA III și are o rată de citire de 540MB/s și de scriere de 430MB/s. Cântărește doar 32 de grame, așa că nu îți va îngreuna prea mult laptopul. Vor fi doar 350 de bucăți la eMAG de Black Friday, dar prețul de 150 de lei este prea bun.

Black Friday vine la eMAG și cu prețuri bune la telefoane

Prefer iOS în orice situație, așa că nu pot să nu recomand un iPhone 7 de 32GB pe care eMAG îl va lista la un preț foarte bun: 2.300 de lei. iPhone, merită reținut, este telefonul care își reține cel mai bine valoarea în timp. Vor fi doar 250 de bucăți, așa că trebuie să profiți rapid de oferta asta de Black Friday. iPhone 7 de la eMAG are o cameră foto de 12 megapixeli, e rezistent la apă și praf și rulează deja cel mai nou sistem de operare, iar în oferta eMAG de Black Friday îl vei găsi aici.

Un alt telefon care merită cumpărat, fie și doar să-l oferi cadou cuiva, este Huawei P10 Lite cu 32GB spațiu de stocare. Aici stocul este ceva mai bogat, adică 750 de bucăți la 800 de lei fiecare. Ca specificații cheie, și care îl scot în față de Black Friday, poți nota procesorul cu opt nuclee, ecranul de 5,2 inci full HD, memoria RAM de 3GB și camera foto de 12 megapixeli. Huawei P10 Lite la preț de Black Friday este disponibil aici.

Lenovo Vibe K5 Plus e ultimul telefon către care să te orientezi. E cel mai ieftin dintre cele recomandate deja. Costă cât televizorul Nei de mai sus, adică 400 de lei, și vor fi 1.000 de unități disponibile. Scăderea este considerabilă, de 50%, iar telefonul are ca specificații 2GB de memorie RAM, 16GB spațiu de stocare și ecran de 5 inci. Îl poți cumpăra de Black Friday de la eMAG de aici.

Acum, spor la cumpărături și urmărește acest ghid care să te ajute în deciziile tale. Nu uita de live, unde vor fi în timp real aduse tot felul de informații.

Răzvan Băltărețu
Articol scris de
Răzvan Băltărețu
Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși.
Comentarii
Răzvan Băltărețu
23:05 / 16.11.2017