Cele mai bune jocuri din 2017 conform Bafta Games Awards

Deși s-a încheiat sezonul decernărilor de premii din industria cinematografică, Bafta Games Awards tocmai a stabilit cele mai bune jocuri din 2017.

În fiecare săptămână se lansează noi jocuri video. La ora actuală, există atât de multe platforme și dezvoltatori, încât a devenit aproape imposibil să stabilești care sunt cele mai bune jocuri din 2017. Soluția cea mai potrivită într-un astfel de set de circumstanțe este să te uiți la decernări de premii pentru industria de gaming.

În urmă cu câteva zile, a avut loc cel mai important eveniment din Marea Britanie ce onorează jocurile video de calitate. Nici o platformă nu este neglijată, iar categoriile sunt unele dintre cele mai interesante. Destul de apropiate de categoriile din industria cinematografică, la Bafta Game Awards nu se onorează doar cele mai bune jocuri din 2017, ci și cea mai bună realizare artistică, cea mai bună narațiune sau realizare în domeniul audio.

Deși vorbim de jocuri care vor continua să facă valuri în acest an pe piață, merită avut în vedere că toate jocurile premiate la Bafta Game Awards 2017 sunt deja disponibile și, în cea mai mare parte, au fost lansate anul trecut. Printre câștigătorii cei mai importanți se numără Inside de la dezvoltatorul Playdead ce a câștigat premii pentru realizare artistică, design de joc, narațiune și idee originală. Firewatch a luat titlul pentru cel mai bun joc de debut. Virginia a luat premiul pentru cea mai bună muzică, iar That Dragon, Cancer a câștigat premiul pentru inovație. Overcooked a luat premiul pentru cel mai bun joc britanic și cel mai bun joc pentru familie.

Când vine vorba de titluri cu bugete foarte generoase, cel mai bun joc multiplayer a fost primit de Overwatch. The Last Guardian a fost onorat cu un premiu pentru realizare în domeniul audio. Cel mai bun joc din 2017 este clasificat ca fiind Uncharted 4. Lista de nominalizați pentru cea importantă onoare din industrie a mai inclus Firwatch, Inside, Stardew Valley, Overwatch și Titanfall 2. Întreaga listă cu cele mai bune jocuri din 2017 o găsiți pe site-ul Bafta.

Alexandru Puiu
07:59 10.04.2017
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video