Cele mai bune filme de aventură apărute de-a lungul timpului

Cele mai bune filme de aventură apărute de-a lungul timpului

Filmele de aventură sunt filmele care te introduc într-o lume a tuturor posibilităților, într-o lume în care poți fii cine vrei, când vrei și unde vrei.

Tot de la noi ai aflat care sunt cele mai bune filme de aventură ale anului 2017. Însă, de-a lungul timpului, fiecare an în parte a fost martorul unor filme de aventură de excepție și dacă nu le-ai văzut până acum, nu e timpul pierdut. Deși ele sunt multe, nu toate au fost cine știe ce, dar există câteva care îți prezintă o altfel de lume și altfel de tipologii de personaje, care fac cinste acestei categorii de filme.

În plus, filmele de aventură sunt filmele care-ți pun cel mai mult imaginația la contribuție și transformă realitatea, poate banală sau plictisitoare, într-un univers paralel, în care primul instinct primează în fața obligațiilor și normelor societății. Ca să te poți numi un cinefil adevărat, sau pur și simplu un iubitor sau cunoscător de filme bune, trebuie să fi văzut deja filmele de mai jos. În caz că nu, așa cum ziceam, timpul nu e pierdut și poți recupera.

Filme de aventură: Avatar (2009)

Avatar este unul dintre cele mai cunoscute producții cinematografice atunci când te gândești la filme de aventură. Dacă ne-am lua după scenariu, pe la mijlocul secolului XXI, oamenii sunt capabili să călătorească fără probleme în spațiu interstelar. Gândindu-ne la efortul NASA și a altor agenții spațiale care încercă să găsească modalități de a face asta, s-ar putea ca realitatea să bată filmul. Bine, poate sărim peste partea în care dăm peste niște creaturi albastre. super înalte cu care intrăm în război. Avatar prezintă o Lună locuibilă, Pandora, unde creaturile ciudate trăiesc în armonie cu natura, dar oamenii, ca de obicei, dau totul peste cap. Povestea centrală se axează pe Jake Sully, un veteran de război, care încearcă să echilibreze cumva balanța, dar pentru asta trebuie să aleagă: fie semenii, fie creaturile ciudate.

Filme fantastice de aventură: Valérian et la Cité des mille planètes

Valerian și orașul celor o mie de planete este un film SF, bazat pe o serie de benzi desenate. Deși filmul a apărut recent, în 2017, a reușit să fure inima iubitorilor de filme de aventură. Ecranizarea prezintă povestea a doi agenți ai guvernului care primesc misiunea de a menține ordinea în întregul Univers. Cum el este infinit, cred că misiunea lor e dificilă. Ei călătoresc spre Alpha, o metropolă în care conviețuiesc o mulțime de specii din toate colțurile universului, însă nu toate aceste specii își doresc să conviețuiască cu oamenii, crezându-se net superior. astfel, aventura începe.

Filme de aventură cu detectivi: Sherlock Holmes 2- A game of Shadow

Toți au auzit măcar o dată de Sherlock Holmes, iar majoritatea dintre noi am crescut cu aventurile sale. Filmul este continuarea producției de succes anterioare și îl aduce în prim-plan pe Holmes care intră într-un conflict cu criminalul James Moriarty, după ce prințul Austriei este găsit fără suflare. Deși la prima vedere pare a fi vorba despre o sinucidere, însă Sherlock are o altă părere. El crede că acesta  fost ucis. Astfel se dă startul unei anchete destul de periculoase mai ales că Moriarty este mai mereu cu o mișcare înainte de ce a detectivului.

Filme de aventură de Crăciun: The Polar Express

Că tot mai e puțin până la Crăciun, The Polar Express este numai bun pentru această perioadă a anului. Unde mai pui că este și animație, deci va scoate copilul din tine, fără să-ți dai seama. Filmul este bazat pe cartea omonimă, din 1985, dar se detașează puțin de ea. Cu personaje umane animate, filmul prezintă un băiețel care încearcă să creadă în existența lui Moș Crăciun. Aflat în fața trenului care pleacă spre Polul Nord, băiatul pășește într-o lume a aventurii și a imaginației.

Filme de aventură cu supereroi: Thor (2011)

Thor este un film emblematic, atât în categoria filme cu supereroi, dar și în cea a filmelor de aventură. Povestea pleacă de la la cartea cu benzi desenate a Marvel Comics și îl prezintă pe războinicul Thor care este alungat din împărăția cerurilor de tatăl său, Odin, pe Pământ, ca să trăiască printre pământeni, din cauza comportamentului său. Măcar nu este trimis singur, ci îi aruncă și ciocanul. Un film plin de acțiune și aventură, care merită puțin din timpul tău.

Nicoleta Apostol
Articol scris de
Nicoleta Apostol
Comentarii
Nicoleta Apostol
10:30 / 28.12.2017