Am putea face o călătorie în timp, dar nu așa cum ne dorim

Am putea face o călătorie în timp, dar nu așa cum ne dorim
10:29 29.11.2017

Călătoriile în timp sunt un vis vechi, care a fost bine înrădăcinat de filmele SF cu care am crescut. Cât de realizabil este acest vis rămâne o problemă.

Brian Greene, profesorul de fizică și matematică de la Universitate Columbia, a expus tot ceea ce știm până acum despre călătoriile în timp. El a spus că există două tipuri de călătorii în timp – în trecut sau în viitor. Greene a spus că, dintre cele două, călătoria în viitor este mai realizabilă.

Einstein ne-a arătat acest lucru acum mai bine de un secol. Pe atunci a explicat că, dacă ajungem în spațiu și călătorim cu viteza luminii, timpul ar trece mai greu pentru noi. Așadar, când ne-am întoarce pe Pământ, am realiza că am ajuns în viitor, deși pentru noi nu a trecut la fel de mult timp. De asemenea, dacă am sta lângă o sursă puternică de gravitație – cum ar fi o stea neutronică sau o gaură neagră – și ne-am apropia de marginea ei, timpul ar încetini mai greu pentru noi, în comparație cu cei de pe Pământ. Astfel, întoarcerea pe Pământ ar prespune, încă o dată, că vom fi călătorit în viitor.

Nu transportarea în viitor este partea controversată, potrivit lui Greene. El spune că orice om de știință care știe despre ce vorbește este de acord că e posibil să mergem în viitor. Problemele apar când vorbim despre călătoria în trecut. Aceasta ar fi, poate, realizabilă, dacă ne folosim de conceptul găurilor de vierme descoperite, de asemenea, de Einstein.

Aceste găuri de vierme sunt un soi de pod-scurtătură între două locații. Dacă intrările în două din aceste găuri sunt modificate în vreun mod (de exemplu, dacă le așezăm lângă o gaură neagră) atunci timpul nu va mai trece la fel în amândouă. Astfel, dacă am intra într-o gaură modificată, nu doar că am călători în alt loc, ci și în altă perioadă.

Dacă vom ajunge vreodată să călătorim în timp, rămâne de văzut. Conceptul ne va mai delecta multă vreme în filme până să devină realitate.

Sursa: Futurism