NASA extinde Stația Spațială Internațională cu o „casă” extensibilă

NASA extinde Stația Spațială Internațională cu o „casă” extensibilă
Andrada Bonea
Andrada Bonea
14:16 29.03.2016

Stația Spațială Internațională beneficiază de multe îmbunătățiri în ultima vreme, dar una dintre ele e ceva mai ieșită din comun: NASA va anexa o cameră extensibilă pe spatele Stației.

Aceasta s-ar numi BEAM (Bigelow Expandable Activity Module) și va fi legată de Stație cu ajutorul unui braț robotic. Aparent, tot procesul va dura doar 45 de minute și poți vedea întregul concept în video-ul de mai sus. Astronauții vor face doar patru drumuri în BEAM, iar cel mai lung va dura doar trei ore. Totuși, nu BEAM este motivul acestui timp limitat. Rajib Dasgupta, managerul proiectului, a explicat celor de la Gizmodo că astronauții ar putea sta mult mai mult timp înăuntru, dacă își doresc, dar sunt șanse slabe să se întâmple asta, în principal din cauza programului încărcat.

Diferențele dintre BEAM și ISS sunt foarte mici. Dincolo de aspect, temperatura din camere anexată ar fi mai mică și ar putea exista și puțină condensare la prima extindere. De asemenea, BEAM va rămâne legată de ISS pentru doi ani, dar cercetătorii nu exclud extinderea perioadei. Capsula a fost concepută astfel încât să fie sigură chiar și pentru cinci ani. Entuziasmul pentru acest modul merge mai departe de misiunile de pe ISS. Există o șansă ca structuri similare să poată fi folosite pentru colonizarea planetei Marte sau chiar a Lunii, iar Dasgupta o confirmă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI