iPhone 7 ar putea veni cu sistem de focalizare cu laser

iPhone 7 ar putea veni cu sistem de focalizare cu laser

iPhone 7 e încă un mister, dar o nouă serie de imagini ar putea dezvălui lucruri interesante despre cel mai așteptat dispozitiv.

Ultimele informații vin din China și au fost publicate pe rețeaua socială Weibo, unde apar noi imagini-spion cu carcasa noului telefon al celor de la Apple, dar şi ceva informaţii legate de specificaţii. Fotografiile ne prezintă iPhone 7 ca fiind un smartphone foarte asemănător modelelor precedente, iPhone 6 şi 6S.

Imaginile confirmă informaţiile pe care le-am primit în trecut, potrivit cărora dungile orizontale de pe spatele dispozitivului pentru antene vor fi eliminate, păstrând totuşi liniile curbate de sus şi de jos. Modelul prezentat în imagini este de culoare aurie (ceva mai aurie decât tot ce am văzut până acum) şi arată o cameră foto cu un design similar cu cel al variantelor din prezent, cu obiectivul ieşit puțin în relief. Partea interesantă este prezența unui nou element între aceasta şi bliț.

iphone 7

Pe lângă orificiul pentru microfon, apare un nou punct negru, care ar putea fi un fascicul laser pentru asistarea sistemului de focalizare la distanţă mică. Faptul că telefonul din imagine are o singură cameră confirmă informaţiile legate de lansarea a două versiuni diferite, iPhone 7 şi iPhone 7 Plus. Acesta din urmă ar urma să vină cu cameră foto duală, dat fiind faptul că trendul a fost preluat de majoritatea liderilor pieței.

iphone 7

Există și zvonuri legate chiar și de o versiune iPhone 7 Pro, care ar urma să fie de fapt modelul cu cameră duală, caz în care iPhone 7 Plus ar fi doar o versiune mai mare a modelului standard, cu o singură cameră. Deocamdată, toate informaţiile sunt la nivel de speculaţii, aşa că va trebui să avem răbdare să ne convingem singuri. Toate informaţiile prezentate până acum par să fie date cumulate de la mai multe modele prototip, ceea ce nu e deloc ieșit din comun, pentru că orice companie care se respectă ia în calcul mai multe variante de produs, dintre care le alege pe cele mai reușite.

iPhone 7

Citește și: