Dezamăgirea DC: de ce nu mai am speranțe legate de filmele cu supereroi

Dezamăgirea DC: de ce nu mai am speranțe legate de filmele cu supereroi
Andrada Bonea
16:40 14.08.2016

Deja e clar ca bună ziua că francizele cu supereroi acaparează industria cinematografică și că succesul lor financiar e garantat, indiferent de cât de slabe sunt filmele. Motivul e simplu: toată lumea e fascinată de supereroi, fără să aibă neapărat mereu un comic book la purtător.

Să stabilim un detaliu crucial de la început: eu sunt unul dintre acei oameni care iubesc DC și simpatizează Marvel. Motivul este destul de simplu: mi se pare că personajele DC sunt considerabil mai complexe. Și cele Marvel îmi sunt simpatice, mai ales X-Men, și aveam o vreme în care visam la puterile telekinetice ale lui Jean Grey, dar le-am perceput mereu ca fiind ceva mai „light” și mai comerciale.

Totuși, dacă desenele și comic book-urile mi se pare că sunt clar dominate de DC, nu se poate spune același lucru despre lupta care s-a mutat pe marile ecrane. Mi se pare că fie dacă ești fan DC sau Marvel, o trebușoară e destul de evidentă: Marvel bate DC la capitolul ăsta, indiferent dacă vorbim despre filme sau despre seriale. Nu pun la socoteală trilogia The Dark Knight, care mi s-a părut absolut senzațională, și nici Watchmen, care mi s-a părut bunuț, ci vorbesc de producțiile ceva mai proaspete, care cred că au fost o dezamăgire și pentru cei care nu au mâncat comics și Batman: The Animated Series pe pâine în copilărie.

Universul cinematic Marvel a început în 2008, odată cu Iron Man și Hulk, iar DC Extended Universe a început ceva mai târziu, în 2013, cu Man of Steel. Trei ani mai târziu, am senzația că DC pur și simplu încearcă să prindă din urmă Marvel, care a reușit deja să își contureze un univers cinematografic coeziv, dar că se cam împiedică pe drum. În 2016, a lansat două filme, și ambele au fost o dezamăgire. Nu sunt tipul de om care aruncă cu roșii în alții și nici nu îmi permit să folosesc cuvinte peiorative la adresa muncii unei întregi echipe de oameni.

Spun doar că atât Batman v Superman, cât și Suicide Squad, m-au făcut să mă gândesc că e mai înțelept să nu am niciun fel de așteptări legate de următoarele filme pe care DC le va scoate pe bandă rulantă, parcă tot într-o încercare disperată de a întrece Marvel, uitând că acesta din urmă a avut un avans de câțiva ani. Marvel și-a construit franciza mai lent, iar până să își aducă toate personajele în The Avengers, crease deja un background pentru fiecare în parte. Știa deja ce îi place spectatorului și ce nu, iar publicul era deja familiarizat cu personajele.

În schimb, DC a lansat Man of Steel în 2013, apoi, după o pauză de trei ani, a „aruncat” în cinematografe Batman v Superman, urmat îndeaproape de Suicide Squad. Chiar dacă ar fi durat mai mult, ar fi fost mai înțelept să arunce întâi momeli mai mici, în loc să o arunce din prima pe cea mare (iar aici mă refer la Batman v Superman).

Mie îmi plac schimbările și cred că inclusiv personajele iconice precum Batman au nevoie de o reîmprospătare ocazională, dar cred că trebuie să pregătești puțin oamenii pentru așa ceva. Dă-le timp să se obișnuiască cu personajul, arată-le ce s-a schimbat în povestea lui. De exemplu, lupta dintre acești doi supereroi atât de diferiți a fost expusă extraordinar în animația The Dark Knight Returns (pe care trebuie să o vedeți), dar pentru că totul se leagă. Înțelegi ce nu îi convine lui Superman la Batman și invers. În schimb, în film, sunt ca două pisici bătrâne pe care le pui în aceeași casă. După ce se scuipă și se amenință câteva zile la rând, se iau la bătaie până când una cedează, apoi mănâncă din același bol și eventual împart litiera.

Cred că cel mai tare m-a deranjat faptul că am avut senzația că DC nu își mai respectă personajele. De exemplu, în Suicide Squad apar și Batman și The Flash, dar nu apar pentru un motiv concret. Sunt acolo doar ca să ne arate că există. Cam același lucru se poate spune și despre Wonder Woman în Batman v Superman. E acolo doar ca să tease-uiască următoarele filme.

În plus, cel puțin în filmele astea două, cei de la DC nu au știut cum să își vândă personajele și să arate clar și simplu cine sunt, de ce ar trebui să ne pese de ele și care e scopul lor în viață. În Batman v Superman, viitorii membri ai Justice League cred că meritau mai mult decât o introducere făcută de niște înregistrări dubioase, surprinse de camerele de supraveghere. În plus, oricine l-a urmărit pe Batman, știe că e foarte atipic din partea lui să aibă el inițiativa de a-și construi o brigadă. Batman e Batman tocmai pentru că e un sociopat care lucrează singur. Puterea lui stă în independență. După cum spuneam, nu sunt împotriva reinventării personajelor, dar ar fi drăguț să li se păstreze măcar trăsăturile definitorii. Sau să ni se explice de ce au ajuns să fie altfel decât le știm de ani buni.

Serios, nu poți să îi pui unui fan DC sub nas un Batman care omoară oameni, fapt care contravine celui mai important principiu care stă la baza personajului, fără să îi oferi un context, o motivație, ceva. E pur și simplu crud să îi omori spiritul astfel.

La fel stau lucrurile și în legătură cu Jokerul lui Jared Leto, care apare adunat cinci minute în Suicide Squad. Avem câteva flashbackuri care ne sugerează că are o poveste interesantă în spate, dar ca personaj de sine-stătător e definit vag. Cei de la DC par să presupună că deja știi povestea celor mai reprezentative personaje și că nu mai ai nevoie de niciun follow-up. Ceea ce nu e neapărat departe de adevăr, dar totodată, dacă ești foarte familiarizat cu personajele, n-ai cum să nu observi o serie de nereguli la ele.

Jokerul lui Leto, de exemplu, mi s-a părut că are un iz de cocalar din anii 2000 și că e mai degrabă preocupat să își plimbe opulența prin cluburi de noapte decât să facă ceea ce știe Jokerul să facă cel mai bine: să creeze haos și să îl scoată din minți pe Liliac. Mi-a plăcut, totuși, faptul că am văzut un Joker mai uman, căruia părea să îi pese de Harley, dar am avut aceeași senzație: că a fost în film doar ca să ne anunțe pe toți că există și că o să mai apară.

La Marvel, e clar un lucru: personajele sunt extrem de bine definite. Nu vorbesc aici despre X-Men, pentru că nu m-au impresionat niciodată filmele la fel de mult precum desenele animate, ci despre The Avengers. Știi exact că Iron Man e al naibii de deștept, dar nesăbuit, Captain America e simbolul decenței și demnității, la fel cum știi exact care sunt relațiile dintre ei și ce scop are fiecare. În filmele DC, toate personajele par rătăcite și împiedicate, fără o coloană vertebrală și fără un scop real.

Okay, și filmele Marvel au lacunele lor în logica acțiunii. Dar măcar au o logică a acțiunii. Dacă m-ar întreba acum cineva despre ce este, de fapt, vorba în Suicide Squad, m-aș bâlbâi până mi-aș aminti ceva despre o forță supranaturală care vrea să distrugă Pământul pentru că, ei bine, de ce nu? Dacă își amintește cineva de ce Fermecătoreasa voia să distrugă Terra, îl rog cu amabilitate să îmi aducă aminte și mie.

Prin urmare, eu am luat decizia de a nu mai avea așteptări de la niciun film pe care îl va lansa DC. Nici măcar în legătură cu Justice League. Poate că voi fi surprinsă plăcut și vor reuși să se restabilizeze. Poate a fost doar un start prost. Poate a fost doar încălzirea și nu au apucat să se dezmorțească, dar până vor termina Justice League, vor înțelege unde ar trebui să îndrepte lucrurile. Poate.

Ca să închei, totuși, în nota pozitivă care mă caracterizează, partea bună e că DC face în continuare animații grozave. Recomand cu toată căldura Batman: The Killing Joke și garantez că funcționează ca un pansament pentru durerile provocate de dezamăgirea Batman v Superman și Suicide Squad.

Comentarii
loading...