Experimentul care vrea să încetinească schimbările climatice cu ajutorul gunoaielor

Experimentul care vrea să încetinească schimbările climatice cu ajutorul gunoaielor

Principalul incinerator de deşeuri din Oslo a început experimentul său inedit, care are în vedere captarea dioxidului de carbon din fumul care se degajă la arderea deşeurilor.

Cei care au gândit proiectului speră că această tehnologie să incinereze deşeurile, incetinind încălzirea globală. Testul de la incineratorul Klemetsrud, care arde deşeurile de uz casnic şi pe cele industriale, este la un pas de a face cele mai mari eforturi pentru a capta şi reţine gazele cu efect de seră de la centralele electrice pe bază de cărbune sau de la fabricile care folosesc combustibili fosili, potrivit Reuters.

„Sperăm că exemplul Oslo va demonstra şi altor oraşe că este posibilă captarea emisiilor provenit din gunoaie”, a declarat primarul oraşului Oslo, Marianne Borgen, la ceremonia de deschidere a incineratorului de deşeuri Klemetsrud, care generează căldură în clădirile din oraş. Până în prezent, costurile ridicate au fost principalele impedimente.

Luna trecută, aproape 200 de țări au convenit asupra unui acord de a lupta împotriva schimbărilor climatice cu un nou stimulent pentru tehnologiile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Incineratorul Klemetsrud emite mai mult de 300.000 de tone de dioxid de carbon pe an, sau 0,6% din emisiile unui singur om din Norvegia. Dioxidul de carbon este principalul gaz responsabil pentru creşterea temperaturilor, inundaţiilor şi creşterea nivelului mărilor. Pentru testare, cinci recipiente vor fi alimentate cu gaze de evacuare, iar o serie de ţevi şi filtre vor capta dioxidul de carbon cu o rată echivalentă de 2.000 de tone pe an, până la sfârşitul lunii aprilie.

Dacă experimentul va avea rezultatele dorite, o instalaţie de captare a carbonului pe scară largă ar putea fi construită până în 2020, potrivit oficialilor. Dioxidul de carbon ar putea fi apoi expediat în Marea Nordului şi injectat în domeniile de petrol şi gaze, pentru a amplifica presiunea şi nivelul de producţie. „Noi vedem un potenţial al aceastei piaţe în întreaga lume”, a declarat Valborg Lundegaard, şef al Aker Solutions, care rulează testul. A mai spus și că acesta este primul test de acest tip, la nivel mondial, în care o instalaţie de deşeuri produce energie.

Oficialii au refuzat să discute costurile, dar au declarat că preţul de emisie a dioxidului de carbon pe piaţa de comercializare a emisiilor din Uniunea Europeană ar trebui să fie cu mult deasupra unui curent de șase euro pe tonă, pentru ca tehnologia să fie fezabilă la scară largă. Aproximativ 60% din gunoiul ars la Klemetsrud este de origine biologică, de la deşeuri de lemn la produsele alimentare. Acest lucru înseamnă că captarea emisiilor ar fi un pas pentru a extrage carbonul din ciclul natural în aşa-numitele „emisii negative”. „Nu va fi posibil să atingem obiectivele stabilite în acordul de la Paris, fără utilizarea pe scară largă a emisiilor negative”, a declarat Frederic Hauge, şeful unui grup de mediu.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI