30 nov. 2015 | 10:27

Mai puțină poluare: emisiile globale de dioxid de carbon au stagnat

ACTUALITATE
Mai puțină poluare: emisiile globale de dioxid de carbon au stagnat

După un deceniu în care emisiile globale de CO2 au înregistrat o creştere rapidă, în ultimii doi ani acestea au început să stagneze, în ciuda dezvoltării economiei globale, potrivit unui nou raport din partea Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene.

Liderii mondiali se vor întâlni, în perioada 30 noiembrie – 11 decembrie 2015, la Paris, unde va avea loc a 21-a Conferinţă a Părţilor la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind Schimbãrile Climatice (COP 21), ocazie cu care va fi semnat un nou acord internaţional privind schimbările climatice şi pentru a se menţine încălzirea globală sub 2 grade Celsius.

Potrivit celor mai recente estimări, emisiile de CO2 în 2014 au stagnat aproape complet, în creştere cu doar 0,5 la sută comparativ cu 2013. Stagnarea a devenit pronunţată în ultimii ani, după creşteri de doar 1,5 la sută în 2013 şi 0,8 la sută în 2012, informează Science Alert.

Având în vedere că emisiile globale de CO2 au crescut, în medie, cu circa 4 la sută pe parcursul ultimului deceniu, în acest context încetinirea este o realizare remarcabilă. Dar oamenii de ştiinţă care sunt autorii studiului au declarat că este prea devreme pentru a spune că este o tendinţă generală, subliniind că lucrurile sunt în flux şi că nu toate ţările înregistrează scăderi ale emisiilor.

India, în special, iese în evidenţă în acest sens, pentru că a înregistrat o creştere a emisiilor cu 7,8 la sută, devenind cel mai mare emiţător la nivel global. De asemenea, nici în China lucrurile nu stau mai bine, cercetătorii ajungând la concluzia că s-au emis aproape un miliard de tone de CO2 anual.

În 2014 consumul de energie din combustibilii fosili din lume a scăzut, înregistrând emisii totale de CO2 de 35,7 miliarde de tone. Aproape toate ţările din Uniunea Europeană au înregistrări scăderi ale emisiilor de CO2, la fel şi Japonia, Rusia şi Australia.

Din cei mai mari patru poluatori – China, SUA, UE, şi India – care reprezintă împreună aproape două treimi (61 la sută) din emisiile globale de CO2, doar SUA şi China au înregistrat creşteri foarte mici.