CES 2016: Noile hard disk-uri externe de la LaCie au trecut la USB Type-C

CES 2016: Noile hard disk-uri externe de la LaCie au trecut la USB Type-C

La CES 2016, cei de la LaCie nu s-au dezmințit când vine vorba de soluții de stocare premium și au atras atenția participanților cu câteva hard disk-uri frumoase și inteligente.

Dacă în 2015, MacBook-urile de la Apple au fost singurele sisteme care au rămas în istorie ca folosind exclusiv porturile USB Type-C, în 2016 sunt șanse foarte mari ca acestea să devină omniprezente. Din acest motiv, era inevitabilă lansarea unui volum cât mai mare pe periferice compatibile.

După ce ieri am detaliat un SSD extern de la Samsung ce folosește USB Type-C, a sosit momentul ca cei de la LaCie să iasă la interval cu hard disk-uri externe construite în jurul aceleeași interfețe. Ilustrate mai sus alături de un MacBook, acestea hard disk-uri fac parte din linia Porsche Design a companiei și sunt disponibile atât cu hard disk-uri de laptop, cât și de desktop în interior. Marea diferență între ele, pe lângă dimensiune, fiind că cele din urmă necesită alimentare la priză. Apropo de alimentare, cu un astfel de HDD vă puteți alimenta și notebook-ul, cu condiția să-l conectați la alimentare. Ascunse în aluminiu, noile hard disk-uri sunt livrate cu adaptoare de la USB Type-C la USB 3.0 și pot fi achiziționate cu capacități de 1, 2 sau 4TB pentru variantele mobile începând cu 110 dolari. Variantele desktop vor fi achiziționabile cu 4, 5 sau 8TB începând cu 210 dolari.lacie chrome

Pe lângă noile hard disk-uri Porsche Design, LaCie a anunțat și o nouă colaborare cu designerul Neil Poulton. Aceasta din urmă poartă numele de LaCie Chrome și este inspirată dintr-un trofeu vertical ce pare ,,să se topească în bază.” Disponibil doar cu o capacitate de 1TB, acesta va fi suprinzător de rapid datorită includeri a două SSD-uri de 512GB conectate în RAID 0. Pe lângă finisajul cromat foarte lucios, LaCie Chrome vă va atrage cu cei 940MB/s de care puteți profita atât printr-un port USB Type-C, cât și un conector standard USB 3.1. Prețul pentru această creați va fi de 1100 dolari.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: