WhatsApp are doar o mână de ingineri pentru aproape un miliard de utilizatori

WhatsApp are doar o mână de ingineri pentru aproape un miliard de utilizatori
Bogdan Cristea
13:29 17.09.2015

În ciuda numărului uriaș de utilizatori, WhatsApp este administrat de o echipă foarte mică de ingineri.

Având în vedere popularitatea de care se bucură în prezent WhatsApp, mulți ar crede că aplicația este administrată de o echipă relativ mare de ingineri. Până la urmă, este vorba despre un software utilizat de peste 900 de milioane de oameni din toată lumea și care a fost cumpărat de Facebook în urmă cu ceva vreme în schimbul incredibilei sume de 19 miliarde de dolari. Atunci când a avut loc achiziția, WhatsApp era folosit de doar 450 de milioane de oameni. Între timp, numărul acestora s-a dublat, însă cel al inginerilor nu a crescut decât cu aproximativ 50%, de la 35 la 50.

Totuși, cum este posibil ca doar 50 de oameni să se descurce în acest condiții? După cum scriu cei de la Wired, angajații WhatsApp nu vorbesc foarte des despre munca din spatele aplicației, însă în cadrul unui eveniment recent, aceștia au oferit câteva informații extrem de interesante. Din câte se pare, WhatsApp folosește un limbaj de Programare denumit Erlang, care s-a dovedit extrem de util în administrarea comunicării între un număr mare de utilizatori.

Erlang a fost dezvoltat de către cei de la Ericsson în anii ’80 pentru a fi folosit în industria telecomunicațiilor, care se dezvolta extrem de rapid în acea perioadă. În ultimii ani, Erlang nu s-a numărat printre cele mai utilizate limbaje de programare, însă popularitatea acestuia a început să crească odată cu apariția unor servicii precum WhatsApp.

La fel ca o rețea de telefonie mobilă, WhatsApp are nevoie de scalabilitate și de fiabilitate, iar Erlang este cea mai bună soluție din acest punct de vedere. Din păcate, unul dintre dezavantajele aparent Erlang este numărul mic de ingineri familiarizați cu limbajul. Cei de la WhatsApp susțin, însă, că aceasta nu este o problemă, iar recrutările nu se fac doar în funcție de nivelul de cunoaștere al Erlang.

Etichete:
loading...