Mercedes prezintă o „dubiță” în care ai vrea să te muți

17:41 28.10.2015

Nemții de la Mercedes profită de Salonul Auto de la Tokyo pentru a prezenta conceptul unui minivan autonom, perfect pentru familiile numeroase sau tinerii puși pe distracție.

Denumit „Vision Tokyo”, conceptul celor de la Mercedes ia prin surprindere pasionații de autoturisme. În timp ce toată lumea se aștepta ca nemții să vină cu un concept sportiv, care să vestească apariția viitoarelor boliduri ale companiei, Mercedes vine în atenția publicului cu un minivan futurist, încărcat până la refuz de tehnologie, care, pe deasupra, se conduce singur.

Potrivit companiei, Vision Tokyo este un concept „autonom, luxos și progresiv” cu un design minimalist. La exterior, minivanul atrage atenția cu uși culisante cu deschidere dublă, blocuri optice alungite, vopsea mată argintie care acoperă chiar și geamurile, plus o lunetă care proiectează muzica ascultată la bordul mașinii.

Deși este evident că mașina este construită în jurul ideii de autonomie, având în vedere că scaunele sunt aranjate în așa fel încât să permită o interacțiune cât mai bună între pasageri, minivanul poate fi condus și de către un șofer real. Oficialii Mercedes susțin că generația X, cărei îi este destinat minivanul, își dorește o poziționare a scaunelor care să permită discuții față în față, în timp ce mașina se conduce singură.

Pe lângă multe tehnologii ciudate aduse de Mercedes, una iese cu siguranță în evidență. La interior, în mijlocul mașinii, putem observa un sistem care proiectează holograme ale aplicațiilor în 3D. În plus, mașina este echipată cu un ecran uriaș care funcționează precum un vizualizator de muzică, cum ne-au obișnuit cei de la Winamp, pentru ca toată lumea să vadă ce muzică asculți.

Mercedes susține că minivanul este un hibrid între mașină electrică și una propulsată cu hidrogen. Potrivit acestora, Vision Tokyo poate parcurge 980 de kilometri cu un singur plin. Dintre aceștia, 190 ar putea fi parcurși într-un mod complet electric, în timp ce restul de 790 ar fi susținuți de propulsia cu hidrogen.

Cei de la Mercedes nu au oferit prea multe detalii despre cum se va materializa în realitate conceptul Vision Tokyo, așa că rămâne să așteptăm noi informații despre minivanul futurist al nemților.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI