Lumia 550 e cel mai ieftin smartphone cu Windows 10 Mobile

Lumia 550 e cel mai ieftin smartphone cu Windows 10 Mobile
13:30 07.10.2015

În timp ce Microsoft a lansat noile Lumia 950 şi Lumia 950 XL pentru amatorii de gadgeturi high end, a menţionat şi accesibilul Lumia 550.

Dacă analizaţi cu atenţie specificaţiile noilor telefoane Lumia 950 şi Lumia 950 XL, aţi fi tentaţi să credeţi că noul sistem de operare Windows 10 Mobile se va mişca cum trebuie doar pe terminale de top. În contextul în care acele dispozitive au un preţ de start de 550 de dolari, aţi avea toate motivele. Nu este însă deloc aşa, iar pentru a insista pe acest aspect al ecuaţiei, oficialii gigantului din Redmond au detaliat şi un telefon entry-level preinstalat cu acelaşi SO.

Intitulat Lumia 550, gadgetul ilustrat în imaginea de mai sus are bine şi îşi propune să înlocuiască în piaţă terminalele Lumia 640 şi Lumia 640 XL. Pentru că vorbim totuşi de un smartphone ce va costa 140 de dolari nesubvenţionat, specificaţiile interne nu sunt remarcabile, dar produsul final are mici şanse să vă dezamăgească la capitolul performanţă.

Pe lângă display-ul de 5 megapixeli şi cele două camere de 5, respectiv 2 megapixeli, Lumai 550 va ascunde la interior un procesor quad core Snapdragon 210 tactat la 1,2 GHz. Cantitatea de memorie internă va fi de 8GB, dar va fi prezent şi un slot pentru carduri MicroSD menit să extinsă această valoare. Acumulatorul este de 1905 mAh şi ar trebui să fie mai mult decât suficient în a vă ţine o zi departe de priză. Cel mai are atu al său constă însă în noul sistem Windows 10 Mobile, un update semnificativ în comparaţie cu bătrânul deja Windows Phone 8.1.

Noul smartphone Lumia 550 va fi lansat în luna decembrie a acestui an în Europa.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI