Ecranele viitoarelor produse Apple ar putea fi rezistente la impact

Ecranele viitoarelor produse Apple ar putea fi rezistente la impact

Cei de la Apple au conceput o tehnologie prin care doresc ca ecranele dispozitivelor să nu se mai spargă în cazul contactului cu o suprafață dură.

Un iPhone cu ecranul spart este coșmarul oricărui posesor, iar, din păcate, acest lucru se întâmplă destul de des. Cei de la Apple sunt conștienți că nu au cele mai rezistente dispozitive de pe piață, așa că dezvoltă o nouă tehnologie prin care să împiedice spargerea ecranelor atunci când iPhone-urile se izbesc de pământ.

Pe hârtie, tehnologia pare a fi una revoluționară. Cei de la Apple par să dezvolte un mecanism prin care niște absorbante de șoc să se activeze din partea frontală a telefonului, precum niște airbag-uri, atunci când detectează că dispozitivul ar fi în cădere. Patentul arată patru bare de protecție amplasate pe ramele telefonului, care ar trebui să intervină pentru ca telefonul să nu intre în contact cu suprafața pe care cade și să absoarbă șocul impactului.

Apple încearcă din răsputeri să-și facă dispozitivele cât mai rezistente posibil. După scandalul apărut la lansarea iPhone-urilor 6, atunci când s-a descoperit că varianta mare, 6 Plus, se îndoaie foarte ușor, aceștia au schimbat materialul utilizat pentru noile telefoane, 6S, folosind un aluminiu mult mai rigid.

Totuși, tehnologia celor de la Apple s-ar putea să nu vadă lumina zilei. Compania a lansat mai multe patente pentru tehnologii care nu au fost niciodată implementate pe telefoanele lansate. Din schițele care apar în patent, telefonul folosit pare a fi un iPhone 5, ceea ce înseamnă că Apple lucrează de ceva vreme la această tehnologie. Așadar, să sperăm că aceștia vor termina dezvoltarea acesteia în timp pentru iPhone 7.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: