23 dec. 2014 | 08:41

Google are noi parteneri pentru telefonul modular Ara pe care îl lansează în 2015

ACTUALITATE
Google are noi parteneri pentru telefonul modular Ara pe care îl lansează în 2015

Deşi va mai dura ceva timp până se va materializa, prin parteneri precum NVIDIA şi Marvell, al celor de la Google sună promiţător.

project-ara-teaser-custom-android-l_thumb.jpg

De mai bine de un an discutăm posibilitatea unui telefon modular. Chiar dacă va mai dura mult timp până când acesta se va materializa, asta nu înseamnă că nu putem visa la abilităţile sale spectaculoase.

În definitiv, este un proiect cât se poate de real al celor de la Google ce ar urma să devină un produs comercial până la finele lui 2015. Acesta va permite doritorilor să nu mai investească în permanenţă într-un telefon nou, ci să-şi fac upgrade prin achiziţia de module precum cele de mai sus. Astfel, ar trebui să fie mult mai uşor să vă achiziţionaţi o cameră mai bună pentru smartphone dacă abilităţile de captură sunt prioritare pentru voi sau să înlocuiţi procesorul cu unui mai rapid.

Pentru că o mare parte din experienţa oferită utilizatorului ţine de performanţă, cei de la Google au încheiat deja câteva parteneriate pentru SoC-uri mai mult sau mai puţin performante ce ar putea să-şi găsească loc în Project Ara. Iniţial era vorba doar de un procesor Rockchip, în timp ce acum, printr-un mesaj publicat pe Google+, a devenit clar faptul că vor exista şi versiuni de NVIDIA Tegra K1 sau Marvell PXA1928 compatibile cu telefonul. În practică, adopţia unui Tegra K1 ar trebui să ofere o performanţă similară cu cea a unei tablete Nexus 9, deoarece procesorul este acelaşi.

Cea mai nouă variantă de prototip pentru smartphone-ul modular, după promisiunile celor de la Google, ar trebui să ajungă în mâinile doritorilor în prima parte a lui 2015. În acel context, vom mai vedea probabil online un nou clip menit să ne introducă în lumea fantastică a unui telefon pe care îl puteţi construi de la zero şi personaliza, în timp, după buget.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele