26 feb. 2016 | 10:55

Oscar 2016: unul dintre votanți crede că DiCaprio a fost ridicol în The Revenant

ENTERTAINMENT
Oscar 2016: unul dintre votanți crede că DiCaprio a fost ridicol în The Revenant

Anual, unii membrii cu drept de vot ai Academiei Americane de Film, dezvăluie anonim către cine merg voturile lor, analizând totodată actorii şi filmele nominalizate la Oscar.

Știm deja că The Revenant este unul dintre favoritele pentru ediția de anul acesta a premiilor Oscar, iar mulţi îl consideră deja câştigător pe Leonardo DiCaprio. Se pare, totuși, că unul dintre membrii Academiei nu apreciază deloc interpretarea acestuia, spunând că eforturile lui DiCaprio pentru acest rol nu au fost atât de mari precum se crede. Cei de la Hollywood Reporter au stat de vorbă cu unul dintre cei care vor decide soarta premiilor Oscar pe 28 februarie.

Oscar 2016 – cel mai bun actor și cea mai bună actriță

S-a creat o întreagă campanie în jurul faptului că DiCaprio ar trebui, în sfârșit, să câștige un Oscar. Totuși, interpretarea rolului Hugh Glass din The Revenant nu l-a impresionat deloc pe membrul Academiei. „Îl exclud din start pe Leonardo pentru că este o interpretare ridicolă. Campania se bazează pe cât de greu i-a fost să facă filmul, nu? M-am săturat să aud asta. Pentru asta este plătit. Ce vreau să spun este că n-a fost Nanook of the North (n.red.: un documentar din 1922, filmat la Polul Nord), pentru numele lui Dumnezeu! Să fim serioşi. A câştigat milioane de dolari şi pot să pariez că au avut sistem de încălzire. Faptul că n-a câştigat niciodată? Este un bărbat tânăr, încă are timp.”

Despre ceilalţi actori a spus următoarele: „Michael Fassbender (Steve Jobs) iese şi el din discuţie pentru că joacă într-un film neinteresant. Bryan Cranston (Trumbo) a fost nominalizat pentru personajul pe care l-a jucat, nu pentru cum l-a jucat. În schimb, mi-au plăcut foarte mult Matt Damon (The Martian) şi Eddie Redmayne (The Danish Girl), iar Eddie mi-a frânt inima prin felul în care a arătat cât de dureros poate fi să ştii despre tine ceva ce nimeni altcineva nu este capabil să înţeleagă”.

Cât despre cea mai bună actriță, membrul a spus: „N-o iau în calcul pe Cate Blanchett, Carol este axat mai mult pe decor şi pe ce poartă fiecare, decât pe substanţă. Urmează Jennifer Lawrence (Joy), dar filmul nu este bun, şi Charlotte Rampling (45 Years), care este o actriţă extraordinară, dar ideea care stă în centrul filmului nu mi se pare credibilă. Saoirse Ronan (Brooklyn) este o dulceaţă de actriţă, dar Brie Larson (Room) a trebuit să joace cea mai grea parte imaginabilă. Nici nu le poţi compara. N-a fost nici pe aproape”, a declarat membrul votant al Academiei.

Oscar 2016 – cel mai bun film

La această categorie, votantul are mai multe preferinţe, dar favoritul este indiscutabil The Big Short, despre care spune că este cel mai îndrăzneţ film al anului. „Acesta tratează un subiect pe care mulţi oameni nu-l înţeleg într-un mod creativ şi distractiv, fără se sprijine pe sentimentalism”. Despre celelalte filme membrul votant a comentat: „Nu am apucat să văd Mad Max: Fury Road, pur şi simplu n-am ajuns la el. Îmi displace profund The Revenant. Este o readaptare a Road Runner (n.r.- personaj din desenele animate Wile E. Coyote şi Road Runner, o pasăre care aleargă în mare viteză, fiind urmărită de un coiot), în sensul în care Leonardo DiCaprio tot cade şi se ridică. Cui îi pasă? Mie nu. Brooklyn şi Bridge of Spies, în afară de interpretarea lui Mark Rylance , nu sunt demne de nominalizarea pentru Cel mai bun film. Amândouă sunt exagerat de sentimentale şi seamănă cu filmele făcute în anii ’50, într-un sens negativ.”

Printre favoritele sale se numără The Martian, lăudându-l pe regizorul Ridley Scott, despre care spune că a făcut „un film frumos pentru toţi aceia dintre noi care au pierdut pe cineva în viaţă şi au încercat să găsească o cale să-I salveze”. A apreciat şi drama Room, „un film excepţional, bine filmat şi cu interpretări deosebite, despre lucrul de care toţi părinţii se tem mai mult decât orice: să pierzi un copil şi să nu ştii ce s-a ales de el.” Cât despre Spotlight, acest spune că îi place, „chiar dacă şi el abordează un subiect extrem de supărător, pentru că arată cum autorităţile de multe ori eşuează în îndeplinirea responsabilităţilor şi pentru că actorii joacă minunat.”

Oscar 2016 – cel mai bun regizor

„Sunt întotdeauna reticent să separ filmul de regizor, cu excepţia cazurilor excepţionale. Nu înţeleg cum ai putea să le separi. Dar ceea ce pot spune este că mi se pare de neconceput că Ridley Scott pentru The Martian nu a fost nominalizat la această categorie.” În aceste circumstanțe, votul său merge către Adam McKay, regizorul The Big Short.

Oscar 2016 – cei mai buni actori în rol secundar

Cel mai bun actor în rol secundar este pentru membrul votant Sylvester Stallone, pentru rolul din Creed, despre care spune că „este un personaj inventat de el şi pe care dacă ajunge să-l joace din nou la aceeaşi calitate, este minunat”.  Producătorul consideră că Stallone ar trebui să câştige de acestă dată, pentru că în urmă cu 39 de ani a pierdut în faţa lui Peter Finch, pentru rolul său din Network. Totodată, acesta spune că este ultima şansă pentru Stallone să câştige Oscarul: „Oricine altcineva va mai avea o altă şansă. El nu.”  Cu toate acestea, votantul a subliniat că şi ceilalţi actori nominalizaţi, și anume Mark Rylance (Bridge of Spies), Mark Ruffalo (Spotlight) Christian Bale (The big Short) şi Tom Hardy (The Revenant) i-au plăcut.

La Cea mai bună actriţă în rol secundar, singura care merită Oscarul, în opinia votantului, este, fără discuţii, Alicia Vikander (The Danish Girl). „Nu am văzut The Hateful Eight, deci nu o pot vota pe Jennifer Jason Leigh. Kate Winslet iese din discuţie pentru că filmul Steve Jobs e prost. Rachel McAdams (Spotlight) îmi place foarte mult, iar Rooney Mara (Carol) a jucat rolul unei fete foarte simpatice, dar nu cred că merită un Oscar. Votez din tot sufletul pentru Alicia Vikander, care consider că a fost extraordinară, alături de Eddie Redmayne”.