Ultimele detalii despre Apple Watch apar prin aplicația pentru iPhone

, 14 Ian, 07:30

Cei de la 9to5Mac au pus mâna pe o versiune a aplicaţiei de iPhone dedicată configurări .

Noul Apple nu a are încă o dată oficială de lansare, deşi cele mai multe zvonuri confirmă data de 14 februarie ca fiind momentul în care va ajunge în mâinile primilor doritori. Până atunci însă, nu putem decât să ne aruncăm la seturi stufoase de zvonuri şi supoziţii referitoare la mult râvnitul gadget.

Cele mai noi informaţii referitoare la funcţionalitatea inclusă în acel aparat şi la posibilităţile de personalizare ale experienţei de utilizare sunt desprinse dintr-o versiune incipientă a aplicaţiei de mobil ilustrată mai sus. Cum era de aşteptat, aceasta vă va permite să activaţi şi să dezactivaţi un amalgam de funcţii ale ceasului, dar vă va oferi şi posibilitatea personalizării unor detalii de interfaţă.

apple-watch-companion-aplicatie ios

În primul rând, vă veţi putea defini o monogramă, formată din una până la patru litere care să vă reprezinte pe faţa ceasului. Dacă nu vreţi să vă enervați că Apple Watch vă aminteşte în permanenţă cât de sedentar sunteţi, puteţi dezactiva complet elementele de fitness ale ceasului. De asemenea, puteţi defini aranjamentul icoanelor pentru aplicaţiile de pe ecran şi puteţi personaliza un interval orar în care să nu fiţi notificat de apelurile şi mesajele contactelor din agendă.

Având în vedere că puteţi personaliza o mare parte din experienţa oferită de Apple Watch şi din meniul ceasului, captura de mai sus poate fi considerată o mostră infimă din totalul de funcţii pe care le aveţi la îndemână.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail