Un an de când Facebook a dat peste cap Internetul: 19 miliarde de dolari pentru WhatsApp

, 20 Feb, 17:50

Google a dat 12,5 miliarde de dolari pe Motorola și a părut o sumă imensă. În 2014, însă, Facebook avea să doboare „recordul“: 19 miliarde de dolari cash pentru WhatsApp. A trecut un an, ce s-a schimbat pentru WhatsApp, pentru Facebook și ce învățăm de la miliardarii care au creat un serviciu atipic?

Spre finalul lunii februarie Facebook anunța că achiziționează WhatsApp, o aplicație populară de mesagerie instant, și plătește pentru aceasta 19 miliarde de dolari. Suma a fost împărțită astfel: patru miliarde au fost cash, 12 miliarde au fost în acțiuni Facebook și alte trei miliarde au venit în acțiuni restricționate la vânzare în următorii patru ani.

A trecut un an de zile și poate cel mai atipic startup din Silicon Valley este prea puțin schimbat față de anul trecut. Ultimele cifre pentru WhatsApp arată că serviciul are peste 600 de milioane de utilizatori. Pregătește serviciul de VoIP pentru a completa partea de mesagerie instant, iar de câteva luni poți trimite mesaje folosind interfața web.

Povestea WhatsApp, înainte de miliardele Facebook,  a început cu mult înainte, din copilăria lui Jan Koum, cel mai cunoscut dintre cei doi cofondatori. El provine dintr-o familie săracă şi a emigrat din Ucraina comunistă, alături de mama şi bunica sa, la vârsta de 16 ani.

Jan Koum (stânga) și Brian Acton, fondatorii WhatsApp. FOTO Sequoia Capital

jan koum si brian acton fondator whatsapp

A crescut într-un mediu în care telefoanele erau mereu ascultate şi colegii lui de clasă erau deseori interogaţi pentru că făceau glume pe seama politicienilor. Ajuns în SUA, Koum avea rareori bani să intre în legătura cu familia lui. Astfel, la 31 de ani, după ce a părăsit postul de expert în securitate de la Yahoo!, s-a gândit să creeze un serviciu care să îți permită să vorbești cu oamenii, mai ales cu cei din altă țară, fără să suporți costul operatorilor. Serviciul, cunoscut drept WhatsApp, avea să revoluţioneze şi să democratizeze comunicaţiile mobile, ducând la scăderea treptată, împreună cu alte servicii, a SMS-ului.

Era atât de rău în școală că nici nu aveam baie în interior. Imaginează-ți o iarnă în Ucraina, cu -20 de grade Celsius, în care copii trec printr-o parcare pentru a ajunge la baie. N-am avut un computer până la 19 ani, dar am avut un abac.

Jan Koum, cofondator WhatsApp

O idee nebună: fără reclame, cât mai puțin despre utilizatori

WhatsApp nu este un serviciu pe deplin gratuit, ci în funcție de țară și platformă ai un tarif anual. De asemenea, WhatsApp spune că nu stochează date demografice despre utilizatori și Koum a afirmat mereu că publicitatea, targetarea acesteia pe utilizatori, strică de fiecare dată un produs de tipul acesta. La început, aplicația era plătită când o descărcai (a fost lansată pentru iPhone), dar acum plata este anuală.

(SMS-ul) e o prostie. Este o tehnologie moartă, cum e și faxul rămas încă din anii ’70, este doar o vacă de muls de către operatori.

Jan Koum, cofondator WhatsApp

„Creşteam foarte mult când era gratis, în medie cu 10.000 de descărcări pe zi. Apoi, când ceream bani pe aplicaţie, ajungeam la 1.000 de descărcări pe zi“, a spus Koum într-un articol „Forbes“ citat de „Adevărul“ anul trecut.

„Suntem poate cea mai ciudată companie din Silicon Valley. A fost fondată de oameni trecuţi de 30 de ani; ne-am concentrat pe sustenabilitatea afacerii şi pe venit, şi nu pe creştere rapidă; am fost incognito majoritatea timpului; suntem concentraţi pe mobil, suntem concentraţi pe întreaga lume“, a explicat Brian Acton în articolul citat mai sus. El este a doua parte din WhatsApp, de asemenea fost inginer Yahoo!, ba chiar unul dintre primii 100.

Să lucrezi cu reclame e deprimant. Nu îmbunătățești viața nimănui când faci anunțurile mai bune.

Brian Acton, cofondator WhatsApp

La Yahoo!, Acton s-a ocupat de publicitate. A părăsit compania odată cu Jan Koum, pe 31 octombrie 2007, şi au păstrat legătura, întâlnindu-se ocazional la partide de ultimate frisbee. Pe 24 de februarie 2009, pe un câmp de frisbee, Koum i-a dat vestea că a înregistrat o companie care va crea o aplicaţie de „status“. WhatsApp ar fi trebuit doar să indice dacă un utilizator poate sau nu să primească un telefon într-un anumit moment.

Acton nu a intrat de la început în proiectul lui Koum, în mai 2009 încercând să se angajeze la Twitter. A rămas și un tweet celebru din acea zi, când compania l-a refuzat. A fost refuzat și de Facebook, ca mai târziu să ajungă să vândă către această rețea socială o aplicație de miliarde.

Până să fie cumpărată de Facebook, aproape un milion de persoane descărca aplicația zilnic, iar numărul celor care foloseau WhatsApp zilnic, comparativ cu cei care o accesau lunar, ajunsese până la 72%. Standardul în industrie era între 10 şi 20%. Mai mult, compania funcţiona cu 32 de ingineri, însemnând că un singur dezvoltator se ocupă de nevoile a 14 milioane de utilizatori, un raport unic în industrie. Facebook (și WhatsApp) n-au furnizat date noi pe acest subiect.

În 2014, după achiziția Facebook, echipa WhatsApp a sărbătorit cu șampanie Crystal, care costă aproximativ 200 de dolari per sticlă. Informația a ajuns pe Instagram printr-o poză publicată de Igor Solomennikov, dar între timp a șters-o, informează Business Insider.

Cum s-a văzut tranzacția pentru alții din piață

„La dracu’, aia e o sumă mare!“, și-a spus Chris Best, cofondator și director tehnic Kik, aplicație similară WhatsApp. „Îmi aduc aminte că era o atmosferă generală de neîncredere și entuziasm. Anunțul a trecut prin mail de la unul la altul. Oamenii erau doar: «Wow!»“, a declarat Best pentru Mashable. Și directorul Kik n-a fost singurul surprins de ceea ce Facebook a făcut.

„Asta trebuie să fie o greșeală. A adăugat cineva o cifră din greșeală? E o sumă exorbitantă“, a afirmat fondatorul CoTap, o aplicație similară WhatsApp, dar pentru mediul enterprise. După achiziția WhatsApp, Rakuten din Japonia a decis să cumpere cu 900 de milioane de dolari serviciul Viber. După câteva luni, Kakao și Daum au fuzionat într-o singură platformă.

„Din cauză că ai astfel de jucători mari, cum sunt WhatsApp, WeChat, Facebook Messenger, este un țel destul de mare să spui: «Voi lansa un WhatsApp killer». Nu am văzut, cel puțin eu n-am văzut, prea multe copii după acest serviciu“, a apreciat și Christine Tsai, managing partner la 500 Startups, evoluția pieței de mesagerie instant. În prezent, Facebook are cea mai mare parte cu Messenger și WhatsApp la un loc.

Sursa citatelor: Business Insider

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail