Top gadgeturi futuriste pe care le-a depășit dezvoltarea tehnologiei

, 13 Oct, 17:16

Radio, internet, video, player audio, toate acestea le găsim în prezent într-un smartphone însă în trecut era nevoie de câte un dispozitiv pentru fiecare dintre ele.

apple newton si pager

Tehnologia ultimilor 20 de ani s-a dezvoltat într-un ritm accelerat și susținut. De la pager la smartphone n-a fost chiar un pas, ci câțiva ani buni. La fel a fost și cazul monitoarelor CRT și LCD. Să ne uităm peste câteva dintre aceste gadgeturi remarcabile.

Magnetofonul

Magnetofonul a fost un dispozitiv revoluționar la momentul la care a fost lansat. Sunetele înregistrate pe banda magnetice erau de o calitatea impecabilă, însă ceea ce trăgea dispozitivul în jos era modul în care acesta era operat. Montarea manuală a două role era atât de dificilă, încât era doar o chestiune de timp până la invenția casetofonului în care erau utilizate casetele cu bandă magnetică și întreg procesul de derulare a benzii era mult ușurat. Odată cu apariția acestora, magnetofonul a început să iasă încet, dar sigur din uz.

Pagerul

Înainte de apariția telefoanelor mobile pagerul era principala metodă prin care oamenii puteau trimite și primi mesaje. Pentru pagerele one-way se suna la un număr special de pe un telefon fix si lăsai un mesaj pentru persoana respectivă, singurul lucru necesar fiind menționarea numărului pagerului. Odată cu apariția pagerelor two-way, oamenii puteau răspunde instant la mesajele primite. Epoca pagerelor s-a terminat odată cu sosirea telefoanelor mobile.

PDA-ul

Termenul PDA (personal digital assistant) a fost introdus de cei de la Apple cu referire la dispozitivul Newton dezvoltată de către ei însă primii care au venit pe piață un astfel de dispozitiv au fost britanicii de la Psion. În 1984, aceștia au lansat Psion I, considerat a fi primul PDA, deoarece includea o agendă electronică, dar și o listă de contacte. Pe parcurs au fost adăugate alte elemente, precum browsere sau playere audio, PDA-urile ajungând ulterior să poată fi utilizate și ca telefoane. Odată cu apariția smartphone-urilor, însă, PDA-urile au dispărut de pe piață.

Video-ul (VHS)

Video-ul a fost unul dintre cele mai reprezentative electronice ale vremii lui. Erau atât de valoroase, încât numai realizările excepționale (precum cele ale naționalei de fotbal) erau premiate cu un video înainte de 1989. Și după Revoluție au rămas foarte apreciate, iar pe baza lor a înflorit o rețea de magazine de închiriat casete. În timp video-ul a fost înlocuit de PC-uri și CD-uri, toate acestea pe fondul evoluției televiziunii. Rămân totuși amintirile pe care mulți dintre noi încă le mai avem cu aceste dispozitive emblematice.

Monitorul CRT (cathode ray tube)

Monitorul CRT a fost acel „die hard“ al industriei tech și aceasta deoarece relativ recent, în anul 2011, încă mai erau mulți care susțineau că monitoarele cu tub catodic ofereau imagini de o calitate superioară față de monitoarele cu cristale lichide. Astăzi, însă, nu mai putem găsi monitoare CRT în magazine, acestea fiind complet depășite odată cu dezvoltarea monitoarelor LCD și a celor LED.

Știință&Tehnică“ are lista completă a acestor gadgeturi

Autor: Bogdan Cristea

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail