Istoria celor 79 de ani de comunism în România, avea să înceapă în 1944, odată cu lovitura de stat împotriva Mareșalului Antonescu, și odată cu intrarea în noul guvern a PCdR (Partidul Comunist din România), iar premier avea să devină Petru Groza. După abdicarea forțată a Regelui Mihai din deecembri 1947, PCdR și PSDR, deveneau un singur partid, PMR, iar în 1950 Gheorghe Gheorghiu-Dej prelua puterea în patid și guvern. Sunt anii de glorie ai imperiului sovietic, condus la acel moment de Nikita Hrușciov, iar acesta se va în tâlni cu Dej și Nicolae Ceaușescu în oraşul din România care l-a fermecat pe Hrușciov.
România a fost cimentată în blocul sovietic din punct de vedere militar cu șapte ani înainte de înființarea, în mai 1955, a Organizației Tratatului de la Varșovia.
Justificarea acestei asimilări se regăsește în declarația ministrului sovietic de externe Veaceslav Molotov după încheierea tratatului de prietenie, cooperare și asistență reciprocă dintre România și Uniunea Sovietică, la 4 februarie 1948.
Tratatul se baza pe ideea de apărare comună împotriva ”Germaniei sau a oricărei alte puteri care ar putea fi asociată cu Germania, fie direct, fie în orice alt mod”.
Întreaga sa semnificație a fost explicată de ministrul sovietic de externe Molotov, care a declarat că tratatul era ”deosebit de important acum, când promotorii unui nou război din tabăra imperialistă se străduiesc să unească blocuri politice și militare îndreptate împotriva statelor democratice”.
Prin acest tratat, regimul comunist din România s-a asigurat pe plan extern, făcând astfel primul pas fundamental spre instaurarea unui regim totalitar.
Vezi și: Doliu uriaş în Ucraina. Primul preşedinte după destrămarea URSS s-a stins din viaţă
Anii 50 aveau să aducă mai multe schimbări în structura de partid, după lupta pentru putere din interior dusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej împotriva aripei loiale Cominternului stalinist.
La Moscova, după decesul dictatorului Stalin, la 6 martie 1953, în urma unor puternice lupte în interiorul partidului bolșevic, Nikia Hrușciov, care fusese un preferat al lui Stalin, preia puterea, oprind instabilitatea din interior.
Din 1955 devine liderul suprem al URSS, până în 1964, când avea să fie înlăturat de la putere, printr-o lovitură de partid dată de Leonid Brejnev.
De altfel, Hrușciov avea să fie primul lider al URSS care va vizita SUA, după împărțirea zonelor de influență și declanșarea ”Războiului Rece”, fiind și artizanul celebrei crize a rachetelor din Cuba, pe vremea când la Washington era J.F.Kennedy președinte.
Vezi și: Ceaușescu și secretul celui mai fabulos drum din lume. Transfăgărășan, ambiția anti-URSS VIDEO
Discursul secret al lui Hrușciov de la Congresul al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din februarie 1956 l-a dezechilibrat complet pe Gheorghiu-Dej și i-a trebuit o lună pentru a-și recăpăta calmul.
Gheorghiu-Dej condusese delegația română la Congres, iar primul său comentariu despre Congres a fost făcut la 23 martie, într-un raport al delegației române la o plenară lărgită a Comitetului Central al P.R.F.R., care a fost publicat abia șase zile mai târziu, în formă prescurtată, în Scînteia.
Vezi și: Misterul morții lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Ce speculații au apărut după deces
Ca urmare a discursului susținbut de liderul sovietic, Dej și-a manifestat dezamăgirea, dar în tot acest timp, în România avea loc de-stalinizarea, începută în 1956 și încheiată 1965.
Planul avea să fie pus în aplicare de Gheorghe Gheorghiu-Dej, care a inclus marginalizarea staliniștilor precum Ana Pauker și o amnistie pe scară largă a mii de deținuți politici.
Deja aflat la putere, Nikita Hrușciov avea să ia decizia de a vizita România, după marile evenimente din Ungaria și Polonia, iar Gheorghiu-Dej avea să-l primească la București, avându-l alături de el pe mai tânărul Nicolae Ceaușescu, de altfel cel carea avea să-i ia locul după moartea prematură.
Întâlnirea oficială dintre cei doi lideri de stat a avut loc în vara anului 1962, iar după mai multe discuții de ordin politic, cei doi lideri aveau să viziteze mai multe orașe din România, care treceau la acea vreme printr-o perioadă de reorganizare și industrializare masivă.
Printre vizitele făcute s-a aflat și oraşul din România care l-a fermecat pe Hrușciov. Citește mai departe și vezi despre ce oraș este vorba.
Vara lui 1962, unul din cei mai puternici lideri ai momentului, Nikita Hrușciov vine în România pentru a se întâlni cu liderul comnist român reformator Gheorghe Gheroghiu-Dej.
Decizia acestuia din urmă de a destaliniza România nu era pe placul URSS, deși Hrușciov avea să blameze pe fostul său protector în ”Discursul secret” de la Congresul al XX-lea.
Ba mai mult de-atât, Hrușciov, spuneau sursele, nu l-ar fi agreat deloc pe Dej, ceea ce a dus ulterior și la speculațiile privind moartea liderului român, după vizita făcută la Moscova.
Cordiali amândoi, pleacă de pe Aeroportul Băneasa către reședința oficială, unde au loc mai multe discuții politice, ca mai apoi să plece într-un turneu prin țară, ca Hrușciov să vadă realizările socialiste ale PCR. Printre destinațiile din program se afla și oraşul din România care l-a fermecat pe Hrușciov.
La acel moment Hunedoara, că despre acest oraș este vorba, trecuse deja printr-un amplu proiect de reorganizare și reconstrucție, majoritatea acestora fiind ridicate în apropiere de noua zonă industrială a orașului.
La începutul anilor 50, Dej dădea ordin ca în toate marile orașe să se construiască noi ansambluri de locuințe în zonele industriale, iar acestea să fie umplute cu viitori angajați, mulți strămutați din satele și comunele românești.
Așa se face că și în Hunedoara în acei ani aveau să fie construite blocuri, iar numărul locuitorilor avea să crească, de la 7.000 cât erau în 1945, la peste 30.000 în anii 50, ca mai apoi să ajungă la peste 60.000 de suflete în 1960.
Aici avea să înflorească industria oțelăriei, ca urmare a industrializării masive, iar angajații aduși aici aveau nevoie de locuințe, așa că în apropiere de oțelăria din Hunedoara se vor construi cartiere întregi.
Unul din cele mai reprezentative cartiere din oraşul din România care l-a fermecat pe Hrușciov, era ”Orașul Muncitoresc”, de altfel astăzi cel mai vechi cartier al orașului.
Conform volumului publicat de Mara Mărginean, ”Ferestre spre furnalul roșu”, ”Orașul Muncitoresc” era descris așa:
„Proiectanţii cvartalelor hunedorene, Titu Evolceanu şi Gh. Pavlu, au susţinut de la bun început că noul spaţiu urban era inspirat de modelele sovietice – fără a preciza alte repere temporale.
Primele blocuri de locuinţe finalizate la Hunedoara începând cu anul 1951 (arh. M. Dima) au respectat ideea conform căreia stilul cel mai accesibil a fost neoclasicismul.
Astfel, blocurile ridicate între 1951 şi 1952 au prezentat elemente de arhitectură clasică precum pilaştri, coloane şi au avut intrările puternic marcate în planul faţadei”, arăta Mara Mărginean, în volumul „Ferestre spre furnalul roşu” (Editura Polirom, 2015).
Vezi și: A murit românul care a cântat pentru Ceaușescu sau Gheorghiu Dej. Vestea tragică din lumea artistică
Vizita pe care avea să o facă Nikita Hrușciov la Hunedoara avea să-i lase o impresie extrem de plăcută.
Tot aici se află și una din cele mai spectaculoase clădiri, influențată în arhitectura sa de clădirile publice din URSS, construite pe vremea dictatorului Stalin.
Locuitorii din ooraşul din România care l-a fermecat pe Hrușciov, îl cunoscut sub numele de Restaurantul Corvinu, aici fiind locul unde Hrușciov, Dej și Nicolae Ceaușescu aveau să ia cina în timpul vizitei lor la Hunedoara.
De altel, într-o altă lucrare, „400 de zile în oraşul flăcărilor”, apărut în 1958, la Editura Tineretului, Vasile Nicorovici descria respectivul restaurant așa:
”Restaurantul e o lucrare unică în materie, depăşind orice local similar din tară şi chiar din Bucureşti. Localul, de fapt, e un combinat de deservire cuprinzind restaurant, cofetărie, berărie şi sala de banchete. Pe-o scară cu trepte de marmură s-ajunge în sala de banchete.
Podeaua de parchet, lustruită, semnifică distincţia. O petrecere vara, pe terasa de alături, va fi strălucitoare: mozaic pe jos, fântână arteziană in mijloc, becuri prinse de pergolă, vedere asupra Combinatului nocturn. Sala restaurantului era înaltă de un etaj, cu tavan in ulei alb şi scări de marmură roşie, la intrare.
Pe unul din pereţi, o frescă uriasă cu imagini din Hunedoara. Atât restaurantul cât şi sala berăriei de-alături au terase de vară, înconjurate cu stilpi pentru iluminaţie, ca niste coloane, şi jardiniere pentru sădit flori.”, scria Vasile Nicorovici în cartea sa.
Astăzi parte din construcțiile acelor ani au rămas în picioare, și încă mai aduc aminte de anii de tristă amintire, unele au păstrat chiar celebra stea roșie, iar altele au ajuns să fie doar o umbră a trecutului, a istoriei, într-o degradare avansată.