Patru ani și, oficial, 40 de vieți omești pierdute. Supravețuitorii vorbesc însă despre sute de oameni morți! Care a fost adevăratul motiv pentru care Nicolae Ceaușescu a cerut construcția de urgență a celui mai fabulos drum din lume? Care trebuia să fie rolul Transfăgărășanului în ambiția anti-URSS a dictatorului?
„Un conducător intră în istorie prin marile edificii construite în timpul său. Prin ctitoriile sale, înfruntă timpul și va fi pomenit peste veacuri”. Acestea au fost cuvintele ce au dat naștere marilor proiecte ale erei Nicolae Ceaușescu.
După visurile lui Nicolae Ceaușescu, România trebuia să devină prima țară comunistă din lume. Drumul spre idealul dictatorului purta numele de „societate socialistă multilateral dezvoltată”. Iar pentru îndeplinirea ei, nu a existat preț prea mare, sacrificiu de nefăcut. Nicolae Ceaușescu nu s-a împiedicat niciodată de numărul oamenilor care au murit pe „marile șantiere ale patriei”.
„Ne-am mobilizat considerând că facem un lucru foarte bun pentru țară. Iar, ca militar, pentru că am depus și un jurământ, să ne servim țara, deveneam niște oameni care trebuiau să execute toate ordinele pe care le primeam” , a povestit colonelul Costache Chirecuț, inginer.
Lucrările încep în martie 1970. Zăpada încă nu se topise, iar vântul bătea în continuare viscolit. În condiții cumplite, mii de soldați loveau, de dimineață până la lăsarea nopții, în pereții de piatră munților. În notele de fundamentare a proiectului erau trecute, ca motive pentru construcția drumului, „eschiderea bazinelor forestiere din masivul Făgăraș, folosirea mai rațională a pășunilor alpine și realizarea unui centru turistic montan în zona Lacului Bâlea”.
Adevărul era altul. Proiectul „Transfăgărășan” a luat naștere, în regim de urgență, pentru a opri o eventuală invazie a URSS. Frica își făcuse loc în gândurile lui Nicolae Ceaușescu după invazia Cehoslovaciei de către trupele sovietice, din 1968. Dictatorul era îngrozit de ușurința cu care puteau fi blocate sau atacate trecerile existente între Transilvania și Muntenia, care, cu o singură excepție, urmau cursul unor râuri. România nu trebuia să cadă pe mâinile rușilor. Transfăgărășanul urma să fie, de fapt, un drum militar strategic, care să lege garnizoanele Piteștiului și Sibiului.
Transfăgărășanul a fost construit de militari cu eforturi uriașe. Atunci, erau numiți eroi, astăzi, victime. Au muncit în condiții cumplite, într-un ritm infernal. Oficial, 40 de oameni au murit în timpul construcției, striviți sub stâncile ce se prăbușeau aproape zilnic peste ei sau surprinși de avalanșe sau alunecări de teren. Însă supraviețuitorii vorbesc despre cifre ce ajung la până la câteva sute de vieți omenești pierdute în timpul construcției Transfăgărășanului. „Numai la baraj au murit vreo 400 de băieți”, spunea într-un interviu, un martor.
Într-un interviu acordat Adevărul, Gheorghe Tudosoiu, unul dintre drumarii şefi mobilizați în timpul lucrărilor de construcție a Transfăgărășanului a povestit cum a fost posibilă terminarea lucrării în doar patru ani.
„Nu sunt un nostalgic al comunismului, dar au fost vremuri în care chiar se muncea şi chiar se vedea! Am urcat la Capra în 1976 şi, până în 1980, când am terminat turnarea covorului asfaltic, n-am mai coborât din munţi decât pentru cele trebuincioase. (…)
Transfăgărăşanul, în condiţiile de atunci, însemna, dincolo de efortul fizic colosal, o grea izolare, singurătate, în creierii munţilor! Pentru noi, cea mai apropiată casă era la zeci de kilometri, tocmai la Căpăţâneni. Apoi, erau condiţii dure, frig, vânt, ploaie, ninsoare, pentru că se muncea tot timpul anului, la foc continuu. Când nu turnam asfalt – pentru că lucrarea aceasta o făceai maximum 4-5 luni pe an – intram cu echipa pe lucrări comasate. Şi se muncea în draci, inclusiv la târnăcop, şi pe ploaie, şi pe vânt, şi pe ninsoare.
Dacă am fi aşteptat să vină vremea favorabilă, ne-am fi întins cu lucrarea încă o dată pe atât. Eram educaţi pentru muncă. Lucram câte 12 ore pe zi şi-n fiecare zi, de dimineaţă, de la 7, până seara la 7. Teoretic vorbind, pentru că, de cele mai multe ori, ziua de muncă se termina chiar mai târziu. Nu se gândea nimeni să păcălească sistemul doar pentru că eram în creierii munţilor şi nu ne vedea nimeni la cât ne trezim, cât muncim sau la cât ne culcăm… Aveam nişte principii deosebite vizavi de muncă, faţă de tinerii din ziua de azi! ”, a povestit Gheorghe Tudosoiu.
În 2009, britanicii de la Top Gear au dedicat o ediție a emisiunii României. După ce a străbătut drumul, Jeremy Clarkson a declarat că tocmai s-a plimbat pe „cel mai spectaculos drum din lume”.