Anii de tristă amintire, pe lângă lipsurile românilor, și dictatura lui Ceaușescu, a adus ceva bun totuși. Vorbim de industria auto românească, care se mândrea cu legendara Dacia, dar și cu o altă mașină, aparte, de altfel, mașina preferată a lui Nicolae Ceaușescu. Din păcate, astăzi românii nici nu vor să audă de ea, deși ar putea concura cu Range Rover sau BMW, dar care, din nefericire, a devenit doar istorie.
Într-o perioadă extrem de grea pentru România, deși până la începutul anilor 80, era încă văzută bine în Occident, ambițiile dictatorului Nicolae Ceaușescu aveau să aducă schimbări importante, pe toate palierele.
Cu mult înainte de a declanșa proiectele gigant de dezvoltare socialistă, și să aducă cultul personalității, Nicolae Ceaușescu a vrut să-și dezvolte industria constructoare de mașini.
Ambiția lui Nicolae Ceaușescu ca România să aibă propria mașină a dus la apariția a ceea ce azi numim mândria României, celebra Dacia, dar uităm că nu era vorba doar de această mașină. Nicolae Ceaușescu a avut o ambiție clară, România să devină un producător important de autoturisme, capabil să concureze pe piața internațională.
Două dintre cele mai mari realizări din acest domeniu au fost mărcile Dacia și ARO, care au jucat un rol crucial în planurile sale de modernizare și industrializare. În 1966, în urma unui parteneriat cu Renault, România a început să producă Dacia, prima mașină de serie națională. Lansată oficial în 1968, cu modelul Dacia 1100, marca a devenit un simbol al dezvoltării autohtone.
Ambiția lui Ceaușescu era ca fiecare român să aibă acces la un autoturism, iar Dacia 1300, lansată în 1969, a devenit modelul emblematic al acestei viziuni. Cu timpul, Dacia a câștigat popularitate și în afara țării, exportând modele în alte state comuniste și chiar în Europa de Vest.
În paralel, ARO, marca de vehicule off-road, reprezenta o altă componentă esențială a planurilor industriale ale lui Ceaușescu.
Lansată la mijlocul anilor ’50, ARO a devenit unul dintre cei mai importanți producători de vehicule de teren din Europa de Est. Modelele ARO, cunoscute pentru durabilitatea lor și capacitatea de a face față terenurilor dificile, au fost apreciate atât în România, cât și la export.
Așa cum s-a dovedit în timp, Nicolae Ceaușescu avea o mare pasiune pentru mașini, în special pentru cele de producție românească. Într-o perioadă în care industria autohtonă se dezvolta rapid, Ceaușescu a fost un susținător al produselor naționale și a ales adesea să se deplaseze în mașini fabricate în România.
De altfel, așa cum ne consemnează istoria acelor ani, mașina preferată a lui Nicolae Ceaușescu a fost modelul ARO 304/306, o limuzină de teren concepută special pentru el.
ARO 304/306 era un vehicul impunător, proiectat la sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80, pentru a reflecta statutul de lider al lui Ceaușescu și pentru a fi utilizată în deplasările sale prin țară și în zonele greu accesibile.
Spre deosebire de alte limuzine prezidențiale clasice, acest model se distingea prin caracteristicile sale de off-road, fiind extrem de robust și adaptat pentru drumurile dificile.
Astfel, ARO 304/306 combina eleganța unei limuzine cu performanțele unei mașini de teren, oferind siguranță și confort în toate condițiile.
Din punct de vedere estetic, ARO 304/306 era dotat cu un interior luxos, având scaune din piele și dotări de ultimă generație pentru acea vreme. Exista, de asemenea, o versiune blindată a modelului, pentru a oferi protecție suplimentară liderului comunist în timpul deplasărilor sale.
Mașina a devenit un simbol al puterii și influenței lui Ceaușescu, fiind folosită adesea la parade oficiale și vizite de stat. Deși Nicolae Ceaușescu a avut acces la o gamă largă de mașini de lux, inclusiv modele străine precum Mercedes-Benz și Cadillac, ARO 304/306 a fost mașina de suflet a acestuia, întruchipând spiritul autohton și mândria sa pentru industria românească.
După Decembrie 1989, modelul folosit de dictator avea să intre în dotarea nou-formatei direcții SPP, ulterior instituția scoțând la licitație în 2002 toate cele șase mașini ARO 304/306.
Dintre toate cele șase mașini, cea care se credea că a fost mașina preferată a lui Nicolae Ceaușescu, limuzina cu care avea să-l plimbe pentru ultima dată pe Gorbaciov prin București, ajungea la Ovidiu Tender, ulterior la Ministerul de Finanțe, ca sechestru pus pe averea afeceristului.
În 2019, ANAF a încercat să o vândă, printr-o licitație, dar fără niciun rezultat. Nu se știe dacă a fost vândută sau nu, dar cert este că mașina rămâne un simbol al unor vremuri de tristă amintire.