Mașina cu care Nicolae Ceaușescu l-a plimbat pe Mihail Gorbaciov a fost scoasă din nou la licitație de către ANAF, după ce nu s-a găsit niciun cumpărărtor la licitația organizată la începutul anului. Automobilul de teren ARO 304 are un preț de pornire de 103.125 de lei.
Mihail Gorbaciov (conducător al Uniunii Sovietice între 1985 şi 1991) a vizitat România în 1987 și 1989. În timpul primei vizite, a fost indignat de starea de îndoctrinare a românilor care l-au întâmpinat cu urale slugarnice. „Când m-am apropiat de oameni, i-am întrebat: Dar voi ştiţi şi alte cuvinte?”, a povestit Gorbaciov după mult timp.
Nicolae Ceaușescu l-a plimbat pe Mihail Gorbaciov într-un ARO 304 de culoare gri, fabricat în 1977. Acest automobil i-a aparținut fostului dictator și ulterior a fost confiscat de omul de afaceri Ovidiu Tender.
Ceaușescu a comis o gafă și în timpul celei de-a doua vizite a lui Gorbaciov în România. L-a așteptat la aeroport cu o mașină adusă de la Moscova, dar dictatorul nu a urcat în mașină și i-a spus fostului lider sovietic că mai are niște treburi de rezolvat în zonă.
Automobilu ARO 304 a fost scos la licitație de către ANAF la începutul acestui an, dar nu s-a găsit nicio persoană interesată să îl achiziționeze. ANAF a anunțat că va organiza o nouă licitație pe data de 18 decembrie, prețul de pornire al mașinii fiind de 103.125 de lei.