Pepe a fost surprins fără verighetă, la puțin timp după ce a divorțat de Raluca Pastramă. Cei doi au decis să divorțeze pe cale amiabilă și să lase deoparte scandalul.
Acum, artistul și-a surprins fanii când le-a spus adevărul despre verigheta lui. Pepe a declarat că a scos-o doar pentru câteva filmări și că în restul timpului o poartă, chiar dacă nu mai este căsătorit cu Raluca Pastramă.
”Am văzut-o și pe aia cu ”Pepe a renunțat la verighetă”… Mâine o s-o am. Mie mi se pare fix un accesoriu, adică mie îmi place, o s-o port, n-o am acum la mână pentru că am avut filmări și n-am putut s-o port. De vreo 4-5 zile n-am mai pus-o pe mână dar asta nu înseamnă că mâine n-o pun înapoi”, a spus Pepe în cadrul emisiunii sale de pe YouTube.
Pepe și Raluca s-au întâlnit recent și au petrecut timp împreună cu ocazia aniversării fetiței lor.
Raluca Pastramă a și postat o fotografie de familie, împreună cu cele două fetițe, Pepe, dar și Bibi și Antonio Pican, doi artiști preferați de Rosa și Maria.
”??? My baby girl is getting bigger ??? Mulțumim pentru toate mesajele și gândurile frumoase ce ni le-ați transmis, ne dorim să se întoarcă înzecit catre voi! Mulțumim din suflet @annebebe.ro care este mereu alături de noi la fiecare eveniment important din viața noastră!❤️ @rosaalexandrapascu @mariapascu1 @pepe.ro @bibi.official @antoniopican”, a fost mesajul Ralucăi Pastramă de pe Instagram.
Vestea despărțirii dintre Raluca și Pepe a venit ca un șoc pentru familia, apropiații și fanii cuplului. Imediat ce au făcut anunțul că nu mai formează un cuplu de ceva timp, în presă au apărut tot felul de speculații cu privire la motivul despărțirii.
S-au făcut acuzații de adulter la adresa Ralucăi Pastramă, asta în timp ce Pepe a fost acuzat că și-a bătut soția. Cei doi au început apoi să se certe pe avere și au fost făcute mai multe declarații scandaloase de ambele părți.
”Pepe are informații că Raluca îl înșela încă de acum un an. Cu sentimente. Ea nu a trăit o simplă aventură. În ultimele luni, el a strâns dovezi multe. Da, soția lui a avut o relație stabilă în paralel, Pepe îl și cunoaște pe acest bărbat. Mult timp el nu a simțit nimic, dar când soția a început să devină din ce în ce mai rece, el și-a dat seama că ceva se întâmplă!”, au spus surse.
În plus, un alt scandal monstru a fost atunci când Raluca Pastramă a cerut un ordin de restricție împotriva lui Pepe. Se anunța pe atunci un proces de divorț foarte anevoios.
Din fericire, cei doi au discutat și au ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi să se despartă în termeni buni, de dragul fetițelor lor. Acum, cei doi au o relație normală și civilizată.