Divorțul dintre Pepe și Raluca Pastramă a fost un alt capitol mediatizat în anul care tocmai s-a terminat. De la acuzații, la dezvăluiri, care mai de care, mai picante, totul s-a desfășurat sub ochii fanilor artistului. Acum Pepe încearcă să-și refacă viața, dar nu făr a se ocupa și de fetițele sale.
În urmă cu aproape un an Pepe anunța pe rețelele de socializare decizia de a se despărți de Raluca Pastramă. La acel moment artistul nu dădea prea multe explicații, dar apropiații vorbeau de o presupusă relație extraconjugală a Ralucăi.
Ulterior s-a aflat adevărul, și da, Raluca Pastramă fusese prinsă cu mâța-n sac, într-o altă relație. Au apărut multe voci, după, care îl criticau pe Pepe pentru decizia luată, dar și altele care o criticau pe Raluca. Anul 2021 i-a prins deja separați, iar Pepe acum încearcă să-și refacă viața, dar fără să-și neglijeze îndatoririle de părinte.
Deși despărțiți, fanii l-au putut vedea pe artist încă purtând verigheta, semn că poate și-ar fi dorit o reconciliere. Dar în urma scandalului din jurul relației Ralucăi, se pare că Pepe s-a resemnat și nu își mai dorește acea reconciliere.
Dovada acestui fapt a venit la ultima sa apariție pe Youtube, acolo unde a susținut un LIVE CONCERT, alături de Elianne. Fanii au putut observa absența de pe degetul artistului a verighetei pe care o purtase până recent. Acesta a fost, se pare, semnul că Pepe a decis să meargă mai departe.
Dacă din punct de vedere artistic îi merge cât de cât bine, pe celălalat plan, al afacerilor Pepe vrea să scape cât mai repede de salonul de înfrumusețare pe care-l are împreună cu fosta soție. Afacerea nu este una ieftină, artistul investind destul de mulți bani, bineînțeles, alături de Raluca, în salon. La începutul anului Pepe a decis să vândă afacerea, dar nu prea a avut noroc, deși scăzuse suma cerută de la 530.000 de euro la 430.000 de euro.
”Nu l-am băgat încă la vânzare. Nu mai este club, pentru că, între timp, mi-am deschis salon de înfrumusețare. Nu l-am mai vândut. Dacă vine mâine cineva cu banii jos, îl dau din prima.
Salonul a fost închiriat timp de nouă luni, contractul inițial a fost pe trei ani, însă, din cauza pandemiei, lucrurile nu au mai mers. Este o afacere pe care îmi doresc să o vând, dacă nu o vând am să o închiriez, că îmi convine și așa.”, ne-a spus Pepe, în exclusivitate.
Acum, burlac fiind, Pepe încearcă să se focuseze pe show-urile sale transmise LIVE pe Youtube. Mai mult ca sigur își va reface viața, inclusiv cea amoroasă. Într-un alt interviu acordat redacției Impact.ro, artistul declara, apropos de burlăcia nou câștigată:
”Am confirmat în 21 de ani de carieră şi vreau să o fac şi de aici încolo. Cred că mă consider un bărbat normal şi norocos că până acum am avut multe întâmplări frumoase în viaţa mea şi nu îmi place să mă gândesc la eşecuri. Nu ştiu dacă burlac este termenul potrivit pentru mine.
Din punctul meu de vedere, sunt un bărbat asumat, sunt un tătic cât se poate de grijuliu şi de normal, sunt un artist care are grijă de tot ceea ce face şi ce pregăteşte pentru viitor, pentru că am nevoie de continuitate şi respect.”, a povestit artistul.