Iulia Kelt

Iulia Kelt

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde aveam să lucrez o perioadă la cotidianul local Viața Liberă. Între timp, mi-am ocupat timpul cu bloggingul, ajungând, în 2010, să câștig BLOGWARS, totul că în 2013 să particip din nou și să bifez locul al doilea. În ultimii ani am colaborat cu o serie de publicații online unde am scris despre politică și administrație. La PLAYTECH am ajuns din pasiunea pentru entertainment, știință, dar și tehnologie.
Când nu scriu, fotografiez cu pasiunea unui om care își închipuie că mâine este sfârșitul lumii.

Faxul se întoarce: cum poți trimite un mesaj fără să ai, efectiv, un aparat „preistoric” acasă

03 iul. 2022
Fața nevăzută a fostului președinte american, Franklin Roosevelt: ce părere avea, de fapt, despre antisemitism

Google Maps te ajută să găsești benzinăriile cu cea mai ieftină benzină și motorină: cum faci asta

Cum găsești o melodie pe Spotify, dacă ai ascultat-o și ai uitat cum se numește

02 iul. 2022
Legenda cascadei Bigăr, cea prăbușită de curând: este considerată cel mai spectaculos loc din România

Dispozitivele care te ajută să scapi de țânțari: cum funcționează acestea, de fapt

Cum să scapi de fișierele nedorite în Photoshop. Metoda simplă care te va ajuta „să faci curățenie”

Ce trebuie să știi dacă te mușcă o viperă: aceste sfaturi îți pot salva viața

01 iul. 2022
Cum să devii un fotograf mai bun, cu bani puțini: top 10 trucuri pentru fotografii reușite

Frumoasa Chira Chiralina, între mit și realitate: povestea drăgaicei din Brăila care sucea mințile bărbaților și a inspirat o celebră nuvelă

Trei sate din România ajung în etapa finală a concursului internațional „Best Tourism Villages”: care sunt finalistele

Tragedia care a adus României unul dintre cei mai mari medici: Victor Babeș scria poezii la 14 ani și visa să fie actor

VIDEO Dacă îți era dor de Jason Momoa, iată o veste bună: actorul se întoarce în „See”

South Park revine: cât mai ai de așteptat până să te reîntâlnești cu personajele tale preferate

Patru metode eficiente de eliminare a stresului: ce spun cercetorii despre asta