Plasticul „dispărut” din oceane a fost găsit, iar vestea este mai gravă decât se credea. Ce au aflat cercetătorii

Ani la rând, oamenii de știință au încercat să rezolve una dintre cele mai neliniștitoare enigme ale poluării moderne: unde a ajuns, de fapt, o mare parte din plasticul care a fost aruncat în oceane? Cantitățile estimate de deșeuri produse la nivel global nu se potriveau cu ceea ce putea fi măsurat la suprafața mării sau în zonele deja monitorizate. Acum, cercetătorii cred că au găsit răspunsul, iar concluzia este departe de a fi liniștitoare.

Plasticul nu a dispărut. Nu s-a evaporat și nici nu a fost „înghițit” pur și simplu de ocean. El s-a fragmentat în particule atât de mici, încât au devenit aproape imposibil de observat cu metodele clasice. Este vorba despre nanoplastice, fragmente microscopice măsurate în miliardimi de metru, care s-au răspândit în apă, în aer și, cel mai probabil, în tot mai multe organisme vii. Pe scurt, problema plasticului nu s-a micșorat deloc. Doar a devenit invizibilă.

Oceanul nu a scăpat de plastic, ci l-a transformat într-un pericol nevăzut

Noua cercetare, realizată de oameni de știință de la Royal Netherlands Institute for Sea Research, vine cu ceea ce autorii descriu drept prima estimare solidă a cantității de nanoplastice din ocean. Pentru a obține datele, echipa a colectat probe de apă din 12 locații diferite, într-o expediție desfășurată în Atlanticul de Nord, între Azore și platforma continentală europeană.

Probele au fost filtrate astfel încât să fie eliminate particulele mai mari de un micrometru. Ce a rămas a fost analizat în laborator cu ajutorul spectrometriei de masă, o metodă care permite identificarea moleculelor caracteristice diferitelor tipuri de plastic. Rezultatele au arătat ceva șocant: în această regiune a Atlanticului ar putea pluti aproximativ 27 de milioane de tone de nanoplastice.

Vezi și:

Primul român mușcat de peștele-iepure în Grecia. Cum arată rana și ce spune după incident: „Îl văd cum sare ca ars”

Dimensiunea uriașă a estimării schimbă radical discuția despre poluarea marină. Până acum, accentul cădea mai ales pe microplasticele vizibile în analize și pe deșeurile mari, precum plasele, sticlele sau ambalajele care plutesc la suprafață ori ajung pe țărm. Dar studiul sugerează că adevărata masă a poluării s-ar putea afla într-o formă mult mai fină, mai greu de detectat și mult mai ușor de răspândit în întreg ecosistemul marin.

Nanoplasticele provin din mai multe surse. O parte se formează atunci când bucăți mai mari de plastic se degradează treptat sub acțiunea luminii solare, a sării și a mișcării apei. Alte particule ajung în ocean transportate de râuri, după ce sunt generate pe uscat. În plus, cercetătorii cred că o parte importantă vine și din atmosferă, fiind purtată de aer și depusă apoi pe suprafața apei prin ploaie sau prin depunere uscată.

De ce descoperirea este atât de alarmantă

Cea mai mare problemă nu este doar cantitatea, ci și faptul că aceste particule sunt suficient de mici încât să pătrundă adânc în organisme. Oamenii de știință avertizează deja că nanoplasticele pot intra în corpul vietăților marine, de la microorganisme până la pești, iar de acolo pot urca pe tot lanțul trofic. Asta înseamnă că drumul lor se poate opri, în final, și în corpul uman.

Vezi și:

A fost inventat plasticul care se autodistruge la comandă. Dispare în șase zile, fără să lase urme de microplastice

Potrivit cercetătorilor, există deja dovezi că nanoplasticele au fost identificate chiar și în țesuturi umane. De aici pornește și partea cea mai tulburătoare a poveștii: nu mai vorbim doar despre gunoaie vizibile în ocean, ci despre particule invizibile care pot circula peste tot și ale căror efecte complete asupra sănătății și mediului nu sunt încă pe deplin înțelese.

Mai există și o altă concluzie dură. Odată ajunse în această formă, nanoplasticele nu mai pot fi curățate eficient. Nu există o soluție realistă prin care să fie scoase din oceane la scară mare. Tocmai de aceea, studiul transmite un mesaj extrem de clar: singura variantă cu adevărat utilă rămâne prevenția. Dacă plasticul continuă să ajungă în natură, el nu doar că se va acumula, ci se va transforma într-o poluare și mai persistentă, mai răspândită și mai greu de controlat.

Descoperirea rezolvă, într-adevăr, misterul plasticului „dispărut”. Dar în loc să aducă liniște, arată că situația este chiar mai gravă decât se credea. Oceanul nu a făcut problema să dispară. A transformat-o într-una pe care abia acum începem să o vedem.

Câte animale și păsări ai voie să crești în gospodărie. Regulile pe care trebuie să le respecte proprietarii de la oraș și de la sat