31 dec. 2022 | 12:50

Decontări „grase” de la buget, pentru aceste cheltuieli: dacă ai spart banii pe așa ceva, statul ți-i dă înapoi

ACTUALITATE
Decontări

Chiar la final de an, statul român vine cu o veste menită să-i bucure pe mulți români care au probleme financiare și care dețin agenții de turism.

Conform celor decise în cadrul coaliției de guvernare, veștile bune pentru această categorie de cetățeni încep chiar din primele zile ale lui 2023.

Astfel, conform celor decise la nivel guvernamental, agențiile de turism care au organizat sejururi în țara noastră pentru vizitatorii străini, cu o durată de cel puțin 4 nopți, vor beneficia de decontări parțiale ale cheltuielilor.

Dacă te încadrezi în cele menționate anterior, trebuie să știi că te poți înscrie în program doar online, după cum informează autoritățile.

„Premieră în România, chiar din prima zi a anului viitor! Vom deconta parțial, de la bugetul de stat, cheltuielile agențiilor de turism care au organizat sejururi în țara noastră pentru vizitatorii străini, cu o durată de cel puțin 4 nopți.

Programul are un scop clar – valorificarea incomingului, ca activitate de export și, prin stimularea operatorilor econimici de profil, ne dorim ca rezultat atragerea unui număr cât mai mare de turiști de peste hotare, inclusiv o creștere a încasărilor provenite din această ramură economică.

Înscrierile se vor face exclusiv online, așa cum a devenit tradiție, de această dată prin intermediul unui formular electronic, disponibil începând de astăzi pentru consultare pe site-ul ministerului”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.

Câți bani primești și ce trebuie să faci pentru ei, concret. Dacă aduci dovada, statul decontează fără comentarii

Conform noilor reguli stabilite în Guvern, agențiile de turism organizatoare, care au avut activitate de incoming în anul calendaristic anterior mai mare de 200 de turiști străini, vor putea beneficia de sprijin financiar, de la bugetul de stat, după cum urmează:

-40 euro pentru fiecare turist străin care a achiziționat și plătit, în anul anterior depunerii, printr-o agenție organizatoare de turism de incoming în România, direct sau printr-un partener extern, un sejur turistic sau circuit de cel puțin 4 nopți de cazare în România;
– Suplimentar 2 euro pentru fiecare noapte petrecută în plus, peste cele 4, în cadrul aceluiași sejur sau circuit turistic.