Un mister vechi de miliarde de ani ar putea fi rezolvat: de ce au unele roci de pe Lună un magnetism neașteptat de puternic
Un nou studiu oferă o posibilă explicație pentru una dintre cele mai vechi enigme legate de satelitul natural al Pământului.
Cercetătorii încearcă de decenii să înțeleagă de ce unele roci aduse de pe Luna în timpul misiunilor Apollo program prezintă urme ale unui câmp magnetic extrem de puternic.
Descoperirea a surprins oamenii de știință, deoarece Luna este mult mai mică decât Pământul și nu are aceleași procese interne complexe care generează câmpul magnetic puternic al planetei noastre.
Cu toate acestea, unele roci lunare vechi de aproximativ 3,5 miliarde de ani prezintă semnături magnetice comparabile sau chiar mai intense decât câmpul magnetic actual al Pământului, se arată într-un studiu publicat în Nature Geoscience.
Un nou studiu realizat de cercetători de la University of Oxford propune o explicație diferită față de teoriile anterioare: magnetismul puternic nu ar fi fost constant, ci ar fi apărut în episoade scurte și rare din istoria Lunii.
Episoade scurte de magnetism intens pe Lună
Potrivit echipei de cercetare, rocile analizate ar putea reflecta evenimente geologice rare care au generat creșteri temporare ale câmpului magnetic lunar. Aceste episoade ar fi durat doar câteva mii de ani, o perioadă extrem de scurtă în raport cu vârsta Lunii, estimată la peste 4,5 miliarde de ani.
Studiul a analizat un tip de rocă lunară cunoscut sub numele de Mare basalts. Aceste roci vulcanice s-au format în zonele întunecate și relativ plate de pe suprafața Lunii, cunoscute sub numele de „mări lunare”.
Cercetătorii au descoperit un tipar clar: rocile care prezentau cel mai puternic magnetism aveau și un conținut mult mai ridicat de titan.
Observația i-a determinat să investigheze legătura dintre procesele geologice care produc roci bogate în titan și intensitatea câmpului magnetic lunar.
Prin simulări computerizate, echipa a ajuns la ipoteza că topirea unor materiale bogate în titan în apropierea limitei dintre nucleul și mantaua Lunii ar fi putut modifica temporar fluxul de căldură provenit din interiorul satelitului.
Acest proces ar fi putut activa sau intensifica pentru scurt timp mecanismul intern care produce câmp magnetic – cunoscut sub numele de dinamou planetar.
Cum pot crea rocile aduse de Apollo o impresie greșită
Un alt element important al studiului ține de modul în care au fost colectate probele lunare. Majoritatea rocilor analizate de-a lungul timpului provin din regiuni similare ale Lunii, explorate în timpul misiunilor Apollo program.
Astronauții au aterizat în zone relativ plate, considerate mai sigure pentru misiuni. Aceste regiuni se află însă tocmai în zonele în care ar fi existat fluxuri de lavă bogate în titan, conform modelului propus de cercetători.
Din acest motiv, eșantioanele colectate ar putea reflecta în mod disproporționat acele episoade rare de magnetism intens. Cu alte cuvinte, oamenii de știință ar fi studiat mai ales roci provenite din zone unde aceste fenomene au fost mai probabile.
Dacă misiunile Apollo ar fi aterizat în alte regiuni ale Lunii, concluziile despre câmpul magnetic lunar din trecut ar fi putut fi complet diferite.
În prezent, Luna are un câmp magnetic foarte slab și fragmentat, mult diferit de câmpul global puternic al Pământul. De-a lungul anilor au fost propuse mai multe explicații pentru magnetismul puternic detectat în unele roci lunare, inclusiv impacturile unor asteroizi.
Noua ipoteză nu exclude complet aceste teorii, însă oferă o posibilă explicație geologică pentru apariția acestor semnături magnetice.
Cercetătorii spun că vor fi necesare analize suplimentare pentru a confirma modelul propus. O oportunitate importantă ar putea apărea în următorii ani, deoarece există planuri pentru noi misiuni umane pe Lună, care ar putea aduce pe Pământ noi mostre de rocă pentru studiu.