UE, acuzată că aruncă pe fereastră 20 de miliarde de euro pe visul supercomputerelor pentru AI. De ce criticii spun că planul Bruxelles-ului poate eșua

Uniunea Europeană vrea să recupereze terenul pierdut în cursa globală a inteligenței artificiale, dar planul său de 20 de miliarde de euro pentru construirea unor centre uriașe de calcul ridică tot mai multe semne de întrebare. Bruxelles-ul vorbește despre „suveranitate digitală”, despre infrastructură europeană și despre nevoia ca start-up-urile, cercetătorii și companiile din UE să nu mai depindă complet de Statele Unite sau China.

Pe Playtech am mai scris în trecut despre această luptă a Europei pentru independență tehnologică, de la AI Act și până la ambiția UE de a avea propriile soluții digitale strategice. De data aceasta, însă, întrebarea este mai incomodă: construiește Europa infrastructura de care are nevoie sau ridică niște „catedrale în deșert”, scumpe, spectaculoase și posibil fără destui clienți?

Ce vrea să construiască UE cu 20 de miliarde de euro

Planul Comisiei Europene prevede finanțarea a până la cinci „AI gigafactories”, adică centre masive de calcul și date, capabile să antreneze modele AI complexe. Acestea ar urma să fie de aproximativ patru ori mai puternice decât actualele „AI factories” europene și să folosească zeci sau sute de mii de procesoare grafice specializate pentru inteligență artificială. Comisia spune că vrea să mobilizeze 20 de miliarde de euro pentru aceste gigafabrici, în cadrul unei strategii mai largi prin care UE încearcă să devină un „continent AI”.

Ideea Bruxelles-ului este simplă pe hârtie. Dacă Europa nu are acces la suficientă putere de calcul, nu poate construi modele AI competitive, nu poate păstra date strategice sub legislație europeană și nu poate reduce dependența de infrastructura americană sau asiatică. În logica oficială, nu este vorba doar despre computere mai puternice, ci despre „compute suveran”, adică infrastructură controlată în Europa și guvernată după reguli europene.

Comisia are și un argument de piață. Într-o etapă preliminară, inițiativa pentru gigafabricile AI a atras 76 de propuneri pentru 60 de posibile amplasamente în 16 state membre, potrivit Reuters. Bruxelles-ul interpretează acest interes ca pe un semn că există apetit pentru astfel de centre.

De ce criticii spun că planul poate eșua

Problema este că interesul pentru construirea acestor centre nu înseamnă automat că există și destule companii europene capabile să le folosească la scară mare. Criticii citați în dezbaterea europeană spun că UE riscă să investească enorm într-o infrastructură pentru care nu există încă o cerere clară.

Europa are foarte puține companii care dezvoltă modele AI de frontieră comparabile cu OpenAI, Anthropic sau Google DeepMind. Cel mai cunoscut nume european este Mistral AI, companie franceză care a devenit simbolul ambiției europene în domeniu. Numai că Mistral își dezvoltă deja propria infrastructură, inclusiv prin investiții în centre de date și parteneriate tehnologice, ceea ce ridică întrebarea dacă viitoarele gigafabrici ale UE vor avea un client european suficient de mare, noteaza Le Monde.

O altă critică ține de direcția strategică. Unii europarlamentari și experți spun că Europa nu ar trebui să încerce să copieze pur și simplu modelul american al marilor modele lingvistice, ci să se concentreze pe zone unde are avantaje reale: industrie, medicină, energie, baterii, robotică, cercetare științifică și aplicații specializate.

Cu alte cuvinte, Europa poate nu are nevoie să facă un „ChatGPT european” cu orice preț, ci să folosească AI pentru sectoarele în care economia sa este deja puternică. Dacă planul de 20 de miliarde se transformă într-o cursă simbolică pentru supercomputere, fără o strategie clară de utilizare, riscul de eșec crește.

Suveranitate digitală sau dependență de Nvidia

Paradoxul este că un proiect gândit pentru suveranitate digitală poate adânci, cel puțin pe termen scurt, dependența Europei de tehnologie americană. Marile centre de calcul pentru AI se bazează în prezent pe procesoare grafice, iar piața este dominată de Nvidia, companie americană aflată în centrul boomului global al inteligenței artificiale.

Asta înseamnă că Europa poate construi infrastructura pe propriul teritoriu, dar cu hardware critic venit tot din afara UE. Pentru criticii planului, aceasta este una dintre marile vulnerabilități: Bruxelles-ul poate reduce dependența de cloud-ul american, dar nu scapă automat de dependența de cipurile americane.

Comisia Europeană susține însă că infrastructura locală contează enorm, pentru că datele strategice, modelele proprietare și cercetarea sensibilă ar putea fi protejate sub legislație europeană. Într-o lume în care tehnologia devine tot mai geopolitică, argumentul nu este lipsit de greutate. Întrebarea este dacă acest beneficiu justifică nota de plată și dacă proiectul va fi folosit suficient pentru a nu deveni doar o demonstrație de ambiție birocratică.

Europa aleargă după SUA și China, dar cu alt ritm

Marea problemă este viteza. În timp ce UE discută despre gigafabrici de 20 de miliarde de euro, companii americane precum OpenAI și Anthropic anunță proiecte de infrastructură de zeci sau sute de miliarde de dolari. Cei de la The Guardian spun că planul european vine ca o încercare de a recupera decalajul față de Statele Unite și China, într-o cursă în care Europa a rămas puternică la reglementare, dar slabă la infrastructură și modele AI globale.

Aici apare dilema clasică a UE. Europa vrea să reglementeze corect, să protejeze drepturile cetățenilor, să reducă dependențele strategice și să construiască infrastructură proprie. Toate sunt obiective legitime. Dar în AI, timpul contează enorm. O fabrică de calcul lansată prea târziu, fără clienți puternici și fără o strategie industrială clară, poate fi depășită înainte să devină relevantă.

Planul Bruxelles-ului nu este neapărat o risipă din start. Europa chiar are nevoie de putere de calcul, de infrastructură suverană și de capacitatea de a-și proteja datele și cercetarea. Dar criticii au dreptate să pună întrebarea simplă: cine va folosi aceste gigafabrici, pentru ce anume și cu ce rezultat concret?

Dacă răspunsul rămâne vag, cele 20 de miliarde de euro riscă să devină încă un exemplu de ambiție europeană bine intenționată, dar prost calibrată. Dacă însă Bruxelles-ul le leagă de industrii reale, companii reale și aplicații utile, proiectul ar putea fi una dintre puținele șanse ale Europei de a nu rămâne doar arbitrul moral al inteligenței artificiale, ci și un jucător tehnologic în propria ligă.