„The Sheep Detectives”: Agatha Christie cu oi, râsete și emoție, în filmul „Turma Vede Urma” REVIEW
Uneori, cele mai bune surprize din sala de cinema vin din locuri complet neașteptate. În cazul filmului The Sheep Detectives / Turma vede urma, surpriza vine dintr-o turmă de oi care, în loc să pască liniștită și să privească lumea cu inocență, se apucă să rezolve o crimă. Văzut la invitația InterCom Film, distribuitorul filmului în România, lungmetrajul se dovedește un amestec delicios de mister, comedie de familie și emoție sinceră.
Pe scurt, Turma vede urma este un Agatha Christie cu oi, iar formula funcționează mult mai bine decât ai putea crede la prima vedere. Premisa e absurdă, dar scenariul o tratează cu suficientă inteligență încât să devină credibilă în propriul univers. Nu râzi de film, ci cu el, pentru că știe exact cât de ridicolă este ideea și o transformă într-un atu.
O crimă, un păstor și cele mai simpatice detectiv-oine
În centrul poveștii se află George Hardy, interpretat de Hugh Jackman, un păstor blând care le citește oilor sale romane polițiste, convins că acestea nu înțeleg nimic. Evident, turma înțelege mai mult decât lasă să se vadă. Când viața de la fermă este zguduită de un incident misterios, oile decid să pună în practică toate lecțiile învățate din lecturile nocturne și să găsească vinovatul.
Filmul este regizat de Kyle Balda, cunoscut pentru universul Minions și Despicable Me 3, iar scenariul este semnat de Craig Mazin, pe baza romanului Three Bags Full de Leonie Swann. Producătorii sunt Lindsay Doran, Tim Bevan și Eric Fellner, iar distribuția este una surprinzător de bogată pentru o comedie cu oi detectivi. Din distribuție fac parte Hugh Jackman, Nicholas Braun, Nicholas Galitzine, Molly Gordon, Hong Chau, Emma Thompson, Julia Louis-Dreyfus, Bryan Cranston, Chris O’Dowd, Regina Hall, Patrick Stewart, Bella Ramsey, Brett Goldstein și Rhys Darby.
Craig Mazin aduce umor, ritm și o doză neașteptată de melancolie
Numele lui Craig Mazin este una dintre cele mai plăcute surprize ale filmului. Pentru mulți spectatori, Mazin înseamnă mai ales Chernobyl și The Last of Us, două producții HBO cu greutate dramatică uriașă. În Turma vede urma, scenaristul schimbă registrul fără să piardă controlul asupra emoției.
Tocmai de aceea, filmul nu rămâne doar o glumă simpatică întinsă pe aproape două ore. Mazin știe să dozeze absurdul, să construiască tensiune și să strecoare tristețe fără ca povestea să devină apăsătoare. Moartea care pune totul în mișcare ar fi putut rupe tonul de comedie, dar filmul trece peste șoc cu o grație surprinzătoare. Rămâne sentimentul că turma nu investighează doar o crimă, ci încearcă să înțeleagă pierderea, atașamentul și locul ei într-o lume condusă de oameni.
O distribuție care transformă gluma în spectacol
Hugh Jackman joacă rolul lui George Hardy cu o căldură care face ca legătura lui cu oile să nu pară niciodată artificială. Personajul are ceva de erou de basm modern: un om retras, bun, vulnerabil, atașat de rutina lui și de animalele pe care le tratează cu o tandrețe ieșită din comun. Tocmai de aceea, miza emoțională funcționează.
Vocile oilor sunt însă adevărata atracție. Julia Louis-Dreyfus o interpretează pe Lily, Chris O’Dowd este Mopple, Patrick Stewart îi dă voce lui Sir Richfield, iar Bryan Cranston îl joacă pe Sebastian. În jurul lor apar personaje umane care completează foarte bine atmosfera de mister rural: polițistul Tim, jucat de Nicholas Braun, Rebecca Hampstead, interpretată de Molly Gordon, jurnalistul Elliot Matthews, jucat de Nicholas Galitzine, și avocata Lydia Harbottle, interpretată de Emma Thompson.
Emma Thompson are, de altfel, una dintre acele apariții care ridică instant energia filmului. Nicholas Braun, cunoscut publicului larg din Succession, aduce un tip de stângăcie comică foarte potrivită pentru ancheta în care oamenii par, ironic, mai puțin competenți decât oile. Hong Chau, Molly Gordon și Nicholas Galitzine completează un decor uman suficient de colorat încât misterul să aibă suspecți, piste false și mici tensiuni de sat englezesc.
De ce funcționează acest Agatha Christie cu oi
Marele merit al filmului este că nu își subestimează publicul. Da, este o comedie de familie, dar are umor inteligent, replici bine ritmate și o structură de whodunit care chiar te ține atent. Nu e genul de film care se bazează doar pe gag-uri cu animale vorbitoare. Dimpotrivă, partea amuzantă vine din seriozitatea cu care oile tratează ancheta.
Vizual, filmul mizează pe contrastul dintre pastoral și detectivistic. Ai câmpuri, grajduri, lână și priviri aparent pierdute, dar și suspiciuni, indicii, interogatorii improvizate și concluzii trase cu o logică adorabil de strâmbă. E greu să nu zâmbești când turma încearcă să decodeze comportamentul oamenilor cu aceeași gravitate cu care Hercule Poirot analiza urmele dintr-un salon burghez.
În același timp, filmul are suflet. Relația dintre George și oi nu e tratată ca simplu pretext comic. Există acolo o formă de familie, o comunitate mică și ciudată, iar când echilibrul dispare, comedia capătă o notă emoționantă. De aici vine farmecul real al filmului: din combinația dintre absurd și sinceritate. Și mai e o scenă cu un „miel de iarnă” care m-a făcut să lăcrimez, dar nu dau spoilere, vezi tu când ajungi la cinema.
Verdict: mister pufos, umor bun și film de familie cu personalitate
The Sheep Detectives / Turma vede urma este unul dintre acele filme care pornesc de la o idee imposibilă și ajung să te cucerească tocmai pentru că o duc până la capăt cu convingere. Este smart, emoționant, foarte amuzant și suficient de bine scris încât să nu se epuizeze după primele glume cu oi.
Nu toate gag-urile au aceeași forță, iar unele momente sunt previzibile, dar energia distribuției și tonul cald compensează micile ezitări. Ca film de cinema, are ritm, farmec și acel tip de umor accesibil care poate funcționa pentru copii, dar și pentru adulții care au crescut cu povești polițiste.
Într-un peisaj cinematografic plin de francize zgomotoase, Turma vede urma vine ca o pauză binevenită: un mister pufos, cu replici istețe, personaje simpatice și o turmă care demonstrează că uneori cel mai bun detectiv nu poartă trench, ci lână.