Când trecutul nu mai poate fi ascuns: „Ultimele scrisori ale bunicii”, filmul despre o familie ruptă de istorie. Când vezi filmul în cinema

Uneori, istoria unei familii poate încăpea într-un teanc de scrisori păstrate timp de zeci de ani. De aici pornește „Ultimele scrisori ale bunicii”, lungmetrajul documentar de debut al regizoarei moldovene Olga Lucovnicova, care va putea fi văzut în cinematografele din România începând cu 6 noiembrie 2026. Filmul transformă o investigație profund personală într-o poveste despre memorie, traumă și urmele pe care istoria le lasă asupra generațiilor următoare.

Documentarul a fost prezentat și în cadrul One World Romania, unde povestea era descrisă ca o călătorie spre Asha, oraș din Munții Ural, pornită de Olga Lucovnicova împreună cu tatăl său pentru a descoperi un secret de familie ascuns timp de ani întregi. Producția are 94 de minute și este o coproducție între Belgia, România, Olanda și Republica Moldova.

O cutie cu scrisori devine harta către trecutul familiei

În centrul filmului se află scrisorile bunicii Olgăi, păstrate cu grijă de tatăl regizoarei. Ele devin punctul de plecare al unei călătorii spre Rusia și spre o parte a familiei pe care Olga nu o cunoscuse niciodată. Pe măsură ce încearcă să reconstruiască trecutul, apar însă secrete și traume care schimbă perspectiva asupra propriei istorii familiale.

Vezi și:

Întrebarea la care să nu răspunzi în grabă când ești oprit de Poliție în trafic. Ce recomandă un avocat șoferilor

Demersul amintește de alte producții documentare în care investigația intimă ajunge să vorbească despre probleme mult mai ample. Un astfel de exemplu este documentarul românesc „O familie aproape perfectă”, care analizează la rândul său vulnerabilitățile și traumele transmise între generații, pornind de la experiența personală a regizorului Tudor Platon.

În „Ultimele scrisori ale bunicii”, povestea capătă însă o dimensiune suplimentară. În timp ce Olga și tatăl său încearcă să refacă legături pierdute și să înțeleagă ce s-a întâmplat cu familia lor, Rusia declanșează invazia pe scară largă a Ucrainei. Trecutul și prezentul ajung astfel să se suprapună, iar întrebările despre Uniunea Sovietică și despre memoria unei familii devin imposibil de separat de realitatea contemporană.

Foto – microFILM

Foto – microFILM

Vezi și:

„Digger” REVIEW: Tom Cruise cum nu l-ai mai văzut. O lecție de actorie și cel mai bun film al anului. Iñárritu livrează o satiră genială despre lumea în care trăim

„How to Live on Earth”, documentarul prezentat de Benedict Cumberbatch despre cele mai spectaculoase locuri de pe Pământ, gratuit pe YouTube VIDEO

Trauma unei familii, pusă lângă istoria Uniunii Sovietice

Olga Lucovnicova construiește filmul în jurul ideii că istoria nu rămâne niciodată doar în manuale. Deciziile politice, regimurile autoritare și conflictele se propagă în viețile oamenilor obișnuiți, iar efectele lor pot continua mult timp după dispariția generațiilor care le-au trăit direct.

Regizoarea spune că, pe parcursul realizării documentarului, a început să observe paralele între tragediile familiei sale și istoria statului sovietic, în care individul a fost adesea sacrificat pentru idealuri prezentate drept mai importante decât propria viață. Filmul devine astfel un dialog între lumea sovietică aflată în trecut și un prezent care continuă să poarte multe dintre cicatricile acesteia.

Tema traumei transmise între generații apare tot mai des în documentarul contemporan. Acum ceva timp, am scris, de exemplu, și despre „TATA”, documentarul Linei Vdovîi și al lui Radu Ciorniciuc, o altă producție legată de Republica Moldova în care o investigație personală scoate la lumină răni vechi și tipare de violență moștenite în interiorul unei familii.

Pentru Olga Lucovnicova, întoarcerea spre trecut este și o modalitate de a înțelege prezentul. Cineasta explorează felul în care memoria individuală și cea colectivă sunt construite și transmise, dar și modul în care familiile rămân uneori fracturate mult timp după evenimentele care le-au despărțit.

Olga Lucovnicova, de la Ursul de Aur la primul său lungmetraj

„Ultimele scrisori ale bunicii” marchează debutul Olgăi Lucovnicova în lungmetraj, însă regizoarea are deja un parcurs internațional important. Născută în Republica Moldova în 1991 și stabilită la Bruxelles, aceasta a câștigat Ursul de Aur la Berlinale pentru scurtmetrajul „Nanu Tudor” („My Uncle Tudor”), producție recompensată ulterior și de Academia Europeană de Film.

Stilul său combină cinemaul observațional cu o abordare personală și poetică, iar cercetarea pe care o desfășoară în prezent în Belgia se concentrează tocmai asupra memoriei, traumelor și influenței cinematografiei sovietice asupra societăților postsovietice. Radio România Cultural nota, într-o prezentare dedicată filmului, că povestea bunicii regizoarei și dispariția acesteia devin cheia unei investigații despre pierdere, identitate și rădăcini.

Filmul a avut premiera mondială la Festival dei Popoli și a obținut trofeul Green Vine la Moldox Festival, distincție acordată în competiția națională de documentare. În România, înaintea lansării în cinematografe, producția va putea fi văzută și la Astra Film Festival, între 17 și 25 octombrie, în competiția Europa de Est.

„Ultimele scrisori ale bunicii” este distribuit în România de microMultilateral, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Producția este realizată de While We’re Here, în coproducție cu Micro Film, Volya Films și OWH Studio, iar printre coproducători se numără Ada Solomon, Denis Vaslin, Fleur Knopperts și Virgiliu Mărgineanu.

Trailerul oficial al filmului este deja disponibil, iar din 6 noiembrie 2026, „Ultimele scrisori ale bunicii” va ajunge în cinematografele din România.