Scream 7 e dovada că și Ghostface poate ajunge o parodie obosită: cel mai tras de păr capitol al francizei

Există filme proaste, există continuări inutile și există acele producții care par făcute doar pentru că studioul nu poate renunța la un brand care încă vinde bilete. „Scream 7” bifează fără efort toate aceste categorii. Deși noul film din franciza horror merge bine în cinematografe și a atras public tocmai datorită numelui pe care îl poartă, experiența din sală e mult mai puțin spectaculoasă decât promite afișul. În loc să reinventeze seria sau măcar să îi ofere o direcție coerentă, filmul regizat de Kevin Williamson ajunge să pară o copie palidă, gălăgioasă și absurdă a unui concept care și-a epuizat de mult resursele.

Întoarcerea lui Neve Campbell în rolul lui Sidney Prescott ar fi trebuit să fie unul dintre marile atuuri ale filmului. Alături de ea apar și Courteney Cox, în rolul lui Gale Weathers, dar și nume noi precum Isabel May, într-o formulă care încearcă să combine nostalgia cu un nou început. Numai că această combinație nu funcționează aproape deloc. În loc de tensiune reală, suspans și acea ironie meta care a făcut seria „Scream” specială, filmul oferă o succesiune de scene trase de păr, replici care sună artificial și o poveste care se împiedică de propria lipsă de logică la aproape fiecare pas.

O franciză care continuă din inerție, nu din inspirație

Poate cea mai mare problemă a lui „Scream 7” este că nu simți nicio clipă că acest film avea cu adevărat un motiv să existe. Totul pare construit pe ideea că publicul va veni oricum la cinema dacă vede masca Ghostface și câteva nume familiare în distribuție. Asta duce la un rezultat obositor, pentru că filmul nu mai are energia unui nou capitol, ci aerul unei producții făcute pe pilot automat, cu reflexe reciclate și fără nicio miză autentică.

Sidney Prescott este din nou atrasă într-o spirală de violență după apariția unui nou ucigaș, iar povestea încearcă să transforme totul într-o confruntare personală. Teoretic, această direcție ar fi trebuit să aducă greutate emoțională. Practic, scenariul nu știe cum să construiască această miză și se refugiază constant în formule vechi, reapelând la nostalgia fanilor în loc să livreze ceva realmente nou. Prezența personajelor cunoscute nu mai provoacă emoție, ci mai degrabă un sentiment de rutină.

Vezi și:

Ce perioade sunt considerate vechime la pensie chiar dacă nu ai avut un loc de muncă. Mulți români nu știu că se iau în calcul

Neve Campbell face tot ce poate cu materialul primit și reușește, pe alocuri, să aducă un dram de gravitate într-un film care altfel se destramă destul de repede. Courteney Cox are și ea momente în care reamintește de farmecul vechi al seriei, dar niciuna dintre ele nu poate salva o poveste care pare să alerge în gol. Nici noii actori nu au prea multe șanse să iasă în evidență, fiind împinși într-un scenariu care îi tratează mai degrabă ca pe niște instrumente pentru răsturnări de situație decât ca pe niște personaje reale.

Aici se vede cât de tare s-a lungit aiurea această franciză. „Scream” a funcționat inițial pentru că știa să ironizeze regulile genului horror în timp ce, în mod paradoxal, le respecta suficient cât să mențină tensiunea. „Scream 7” nu mai are acel echilibru. Filmul nu mai deconstruiește nimic inteligent, doar mimează mecanic vechile trucuri și speră că publicul va confunda referințele cu inspirația.

Găuri de logică, decizii absurde și un scenariu care se prăbușește

Dacă partea de nostalgie nu funcționează, cea de construcție narativă e și mai slabă. „Scream 7” are atât de multe rupturi de logică, încât în anumite momente nu mai pare un thriller horror, ci o colecție de situații improbabile lipite laolaltă doar pentru a împinge povestea spre încă un reveal. Criticii au remarcat exact această problemă: filmul depinde de decizii inexplicabil de proaste luate de personaje care, în mod normal, ar trebui să știe deja cum funcționează pericolul în universul acestei serii.

Vezi și:

Horror-ul pe care nu trebuie să-l ratezi acasă: Bring Her Back a ajuns pe HBO Max și lovește mai tare decât te aștepți

Am intrat în „Backrooms” la cinema și am ieșit cu nervii întinși. Și nu filmul a fost problema. Horror-ul viral care funcționează mai bine când îl judeci la rece

Unul dintre cele mai frustrante aspecte este felul în care personajele aleg constant cele mai neinspirate variante posibile. În loc să acționeze logic, să comunice clar sau să evite riscurile evidente, ele par împinse artificial spre greșeli doar pentru că scenariul are nevoie ca misterul să continue. Nu mai este acel tip de comportament naiv pe care îl poți accepta într-un slasher. Aici vorbim despre decizii atât de forțate, încât te scot complet din film.

Ca să nu mai spun că deznodământul este printre cele mai slabe din întreaga serie. Iar asta e o lovitură serioasă pentru o franciză care a trăit mereu din felul în care își construia revelațiile finale. În „Scream 7”, marele final nu doar că nu impresionează, ci pare pur și simplu stupid. Motivațiile sunt neconvingătoare, explicațiile sunt grăbite, iar întregul mecanism din spate începe să se prăbușească imediat ce încerci să-l analizezi mai atent.

La asta se adaugă și eterna problemă a supraviețuirii imposibile. Personaje care trec prin atacuri ce ar trebui să aibă consecințe devastatoare continuă să meargă mai departe aproape nestingherite, doar pentru că scenariul mai are nevoie de ele câteva scene. În alte filme din serie, asemenea exagerări puteau fi iertate datorită ritmului sau umorului negru. Aici nu mai există acel farmec. Totul pare doar exagerat și neverosimil.

Nici stilistic filmul nu compensează suficient. Există câteva secvențe construite decent și o energie de început care îți dă impresia că poate totuși urmează ceva bun, dar foarte repede devine clar că filmul nu are consistență. Suspansul este diluat de dialoguri slabe, scenele violente nu mai au impactul de altădată, iar ritmul este dezechilibrat. În loc să escaladeze elegant, povestea se umflă haotic până la un final care lasă mai degrabă iritare decât satisfacție.

„Scream 7” este, în esență, dovada clară că o franciză poate continua mult după ce a rămas fără idei. Kevin Williamson, omul asociat istoric cu universul „Scream”, nu reușește aici să readucă magia seriei, ci doar să confirme cât de uzat a devenit mecanismul. Neve Campbell și Courteney Cox oferă prezență și familiaritate, dar nici ele nu pot salva un scenariu care se bazează pe artificialitate, fan service și întorsături fără logică.

Verdictul este simplu: „Scream 7” e prost. Nu în sensul amuzant al unui horror camp pe care îl urmărești cu plăcere vinovată, ci în sensul obositor al unui sequel care pare să existe doar pentru a mai stoarce puțin dintr-un nume mare. Franciza aceasta se lungește aiurea, iar noul film nu face decât să confirme că masca lui Ghostface a rămas celebră, dar seria din spatele ei a început să se golească serios de sens.

A apărut W, rețeaua socială europeană care vrea să înlocuiască Facebook și X