REVIEW Psycho Killer, filmul care a plecat de la o premisă bună, dar s-a pierdut iremediabil pe drum
Cum am o pasiune pentru filmele și serialele cu personaje reprobabile, am dat o șansă producției Psycho Killer, pe care o poți vedea și tu pe Disney+, dacă ai cont pe platforma de streaming.
Recunosc, am fost sceptică încă de la început, de vreme ce titlul pare pe cât de banal, pe atât de explicativ referitor la ceea ce ai să vezi în filmul cu pricina. Din păcate, nu m-am înșelat. Nici nu-i de mirare că are deja o notă de puțin peste 4/10 pe iMDB, dar și un scor Rotten Tomatoes de 9% care, evident, poate fluctua în funcție de momentul la care citești recenzia mea.
REVIEW Psycho Killer – De ce pleacă acest film de la o premisă bună, dar pierde absolut totul pe drum
Atunci când vine vorba despre thrillere, pornesc cu un oarecare entuziasm la drum, așa cum a pornit, de altfel, și Psycho Killer, totul ca mai apoi să-și piardă absolut toată substanța și să se cufunde într-un ocean de lipsă de originalitate, dar și de punere în scenă atât de lăbărțată încât cu siguranță poți face cel puțin încă vreo activitate cât timp te uiți la el și ai garanția că ai înțeles acțiunea, ba chiar timp să mai pui detalii de la tine acolo unde ele lipsesc.
Nu știu alții cum sunt, însă eu, încăpățânată de fire, dacă aș citi acest review scris de altcineva, cu siguranță aș intra pe Disney+ să văd dacă sunt de acord cu autorul, ceea ce îți recomand cu dragă inimă și ție, de altfel. Intră, vezi-l, întoarce-te aici și dă-mi dreptate sau dă-mi peste nas pentru că l-am judecat greșit.
Totuși, din punctul meu pur subiectiv de vedere, Psycho Killer e o învălmășeală ce se vrea ceva între Mindhunter și un slasher clasic de anii 1980. Trebuie menționat că psycho killer-ul filmului poartă exact numele acesta, Slasher, de unde trag concluzia că inspirația a fost intenționată.
Avem, carevasăzică, un criminal în serie care omoară sângeros, aproape dramatic, cu o voce trasă parcă prin sintetizatoare, înalt, cu mușchi, păr lung, o mască de gaze pe figură, a cărui identitate o afli, dar mai mult nu, până la sfârșitul filmului, un fel de „nici nu contează cine e”.
Un lucru identic aș putea spune și despre motivul pentru care face harcea-parcea pe oricine îi trece calea. Se explică, chiar dacă finuț, una dintre crime, ceea ce ar putea fi inclusiv leitmotif-ul masacrului pe care îl comite, însă, cred eu, nu destul de convingător. O poveste a individului, spusă un pic mai detaliat, ar fi îndepărtat producția de adunătură de crime sângeroase și ar fi apropiat-o de o poveste bine spusă.
În plus, volumul mic cu care au fost înregistrate vocile comparat cu cel extrem de mare al sunetelor adiacente, țipetelor, troncănelilor, bufnelilor, îl face cu atât mai greu de urmărit și arată că se bazează pe „scare jumps”, nu pe un fir narativ. Cam la fel mă reușesc să mă sperii și atunci când începe vecinul brusc să dea cu bormașina.
Clișeele se țin lanț și m-am simțit vizată direct
Ca mare ascultător de muzică rock/metal, pot pune că m-au deranjat teribil clișeele care au legătură cu fenomenul. Îmi amintesc cum, în adolescența mea, din „satanistă” aproape că nu mă mai scoteau cei care nu înțelegeau altfel de muzică decât ceea ce ascultau ei. Evident, nu am avut absolut niciodată legătură cu nicio entitate imaginară religioasă, fie ea percepută ca pozitivă sau negativă.
Psycho Killer se chinuie foarte intens să pună accent pe categoria „outcast” a societății, pe haine negre, lanțuri, piercing-uri, alți cercei, tatuaje, ritualuri de magie neagră, invocări ale „celui rău” și așa mai departe, totul asezonat cu o apropiere a unor personaje față de tot ceea ce înseamnă desfrânare – iată un clișeu mare și nepotrivit.
Evient, filmul se încheie cu un alt clișeu: e mort, apoi nu-i mort, ceea ce, din păcate, poate duce spre un Psycho Killer 2, asta dacă producătorii mai primesc finanțare. Pentru ca șocul să fie complet, îți zic că filmul este produs de 20th Century Studios.
M-aș putea întreba de ce Disney+ a ales să introducă așa „flop” pe rețeaua de streaming, de vreme ce au în palmares multe filme și seriale extrem de bune, însă cum nu sunt singurii care bagă umpluturi cu gândul că poate are cineva de gătit o ciorbă și atenția doar pe jumate, am să mă opresc aici.