România în ecosistemul global AI: Suntem pionieri sau urmărim de pe margine?

Inteligența artificială a ieșit de mult din zona promisiunilor futuriste și a devenit una dintre marile axe de competiție economică, tehnologică și geopolitică ale lumii. Statele Unite continuă să domine investițiile private și infrastructura comercială de vârf, China își accelerează propriul ecosistem, iar Europa încearcă să găsească un echilibru între inovare, reglementare și autonomie strategică. În acest peisaj, întrebarea pentru România nu este doar dacă folosește AI, ci dacă reușește să conteze în mod real în lanțul global de valoare sau dacă rămâne mai degrabă o piață de consum, cu câteva insule de excelență și mult teren pierdut în rest.

Răspunsul sincer nu este nici triumfalist, nici fatalist. România nu este în prima linie globală a cursei AI, dar nici complet absentă. Avem câteva avantaje autentice: talent tehnic, companii cunoscute internațional, o cultură software solidă și o fereastră nouă de oportunitate deschisă de infrastructura europeană de tip AI Factory. În același timp, cifrele despre adopția AI în companii, despre ponderea specialiștilor ICT și despre folosirea AI de către populație arată limpede că România pornește de jos în comparație cu media UE. Cu alte cuvinte, nu suntem pionieri ca sistem, dar putem avea roluri de pionierat în nișe foarte clare, dacă nu ratăm momentul.

Unde se află de fapt România în peisajul global AI

Dacă privești tabloul global, diferențele sunt uriașe. Stanford AI Index 2026 arată că investițiile private în AI din SUA au ajuns la 285,9 miliarde de dolari în 2025, un nivel care spune foarte mult despre distanța dintre liderii globali și restul lumii. Chiar și raportul din 2025 sublinia că doar în 2024 investițiile private în AI din SUA au fost de 109,1 miliarde de dolari, mult peste China și Marea Britanie, iar adopția AI în companii a accelerat puternic la nivel global. România, evident, nu joacă în această ligă a capitalului și a infrastructurii proprietare gigantice.

Mai util pentru noi este, însă, să ne comparăm cu Europa Centrală și de Est și cu obiectivele Uniunii Europene. Aici imaginea este mixtă. Pe de o parte, România este parte a unui spațiu european care investește tot mai vizibil în infrastructură AI, inclusiv prin rețeaua de AI Factories. Pe de altă parte, la nivelul utilizării efective, România rămâne în coada clasamentului european. Eurostat arată că în 2025 doar 5,2% dintre întreprinderile din România cu cel puțin 10 angajați foloseau tehnologii AI, cel mai mic procent din UE, față de media europeană de 20%. Asta nu este o simplă nuanță statistică, ci semnul clar că economia locală nu a internalizat încă AI-ul la scară relevantă.

Nici baza umană nu arată spectaculos la scară europeană. Eurostat a raportat că, în 2024, specialiștii ICT reprezentau 5% din totalul angajaților din UE, în timp ce România era printre ultimele state membre, la 2,8% din ocupare. Alte analize europene despre competențele digitale din România merg chiar mai departe și vorbesc despre o performanță sub media UE inclusiv la pregătirea generală a populației pentru economia digitală. Asta explică de ce, dincolo de câteva nume foarte sonore, ecosistemul larg nu are încă masa critică pe care o vezi în țări care transformă AI-ul într-un avantaj economic național.

Cu toate acestea, ar fi greșit să reduci România la aceste slăbiciuni. Țara are o reputație bună în software, automatizare și servicii tehnologice, iar această reputație contează. Nu suntem un centru global comparabil cu Londra, Paris sau Berlin, dar nici un teritoriu gol. Întrebarea mai corectă este dacă putem transforma avantajele punctuale în infrastructură, produse și adopție internă, nu doar în outsourcing și povești izolate de succes.

De ce avem argumente să spunem că nu suntem doar spectatori

Un prim argument este existența unor companii și competențe românești care au contat deja în valul precedent de automatizare și software enterprise. Cazul UiPath rămâne esențial pentru felul în care România este percepută în afara țării. Chiar dacă UiPath nu este sinonimă cu întregul AI românesc, compania a validat ideea că talentul tehnic local poate produce platforme relevante la scară globală. Iar această validare schimbă felul în care investitorii, partenerii și fondatorii privesc România.

Vezi și:

Microsoft pariază pe AI și calculul cuantic: compania promite un computer cuantic funcțional până în 2029

Digi România bate palma cu statul român într-un contract de 196 de milioane de euro pentru un „ChatGPT românesc”. Tot ce trebuie să știi despre finanțarea prin SAFE

Al doilea argument este că AI-ul nu se mai reduce la laboratoare de frontieră care antrenează modele gigantice. O parte semnificativă din valoarea economică se mută acum în zona de implementare, integrare, optimizare de procese, aplicații verticale și infrastructură regională. Aici, România are o șansă reală, pentru că are oameni buni în inginerie software, în automatizare, în produs și în servicii B2B. Reuters relata încă din 2024 că Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale folosea automatizare bazată pe tehnologiile UiPath pentru a accelera accesul fermierilor la fonduri europene, procesând cereri de miliarde de euro și economisind timp administrativ la scară mare. Nu este genul de poveste spectaculoasă care produce titluri globale, dar este fix genul de utilizare aplicată care arată că România poate transforma AI-ul și automatizarea în instrumente concrete pentru stat și economie.

Mai există și un argument strategic foarte nou: România a intrat în rețeaua europeană de AI Factories. Comisia Europeană și platforma dedicată AI Factories arată că, în octombrie 2025, România a fost printre țările selectate pentru dezvoltarea unui astfel de centru, alături de alte state membre. În paralel, proiectul RO AI Factory este prezentat de partenerii implicați ca o piesă a infrastructurii europene de supercomputing și AI. Asta contează enorm, pentru că accesul la compute, la date relevante și la infrastructură de testare nu mai este un detaliu, ci una dintre condițiile minime pentru a construi un ecosistem competitiv.

Mai simplu spus, România nu este în poziția de a dicta ritmul global al AI, dar începe să aibă puncte de intrare mai serioase decât avea în urmă cu doi sau trei ani. Dacă până recent discuția era dominată aproape exclusiv de talent și companii private, acum apare și infrastructura publică europeană ca potențial multiplicator.

Unde pierdem teren și de ce cifrele trebuie luate foarte în serios

Problema este că avantajele punctuale nu compensează automat slăbiciunile de sistem. Cea mai dură realitate rămâne adopția foarte scăzută în business. Faptul că doar 5,2% dintre companiile românești de dimensiune relevantă folosesc AI arată că România nu a trecut încă de la entuziasm la absorbție economică. În timp ce alte state europene încep deja să discute despre folosirea combinată a mai multor tehnologii AI în companii mari, noi suntem încă la nivelul la care multe firme nici nu au intrat serios în experimentare.

Această întârziere are mai multe cauze. În primul rând, structura economiei. România are foarte multe IMM-uri care operează cu marje mici, cu infrastructură digitală modestă și cu un apetit redus pentru investiții riscante. În al doilea rând, avem un deficit de competențe digitale nu doar în zona de vârf, ci și în baza largă a forței de muncă. Când companiile nu au oameni care să înțeleagă suficient de bine datele, procesele și instrumentele, adopția AI rămâne fie simbolică, fie blocată în prezentări PowerPoint.

Mai este și o problemă de încredere și claritate strategică. Multe organizații din România au trecut în ultimii ani printr-o fază de fascinație pentru AI generativ, dar fără o întrebare matură despre unde se produce concret valoarea. Asta înseamnă că se cumpără entuziasm, nu capabilitate. Iar când primele experimente nu livrează rapid rezultate, apare reflexul de retragere. În țările care avansează mai repede, AI-ul nu mai este tratat doar ca tehnologie de imagine, ci ca unealtă de productivitate, risc, servicii și eficiență.

Nici la nivelul populației tabloul nu este foarte confortabil. Eurostat arată că, în 2025, doar 17,8% dintre români foloseau instrumente de AI generativă, cel mai mic nivel din UE, față de media europeană de 32,7%. Asta spune mult despre viteza cu care societatea românească integrează aceste instrumente în muncă, educație și viața de zi cu zi. Un ecosistem AI puternic nu înseamnă doar startupuri și infrastructură, ci și o populație care experimentează, înțelege și cere astfel de servicii.

Cum ar putea România să conteze cu adevărat în următorii ani

Prima condiție este să acceptăm că România nu va câștiga cursa globală a modelelor fundamentale gigantice. Nu acolo este avantajul nostru probabil. Mult mai realist și mai inteligent este să jucăm în zone precum AI aplicat, automatizare inteligentă, securitate, servicii publice digitale, soluții pentru industrii specifice și integrarea infrastructurii europene în ecosistemul local de startupuri și companii. Cu alte cuvinte, mai puțin orgoliu simbolic și mai multă concentrare pe segmente unde putem construi avantaje sustenabile.

A doua condiție este folosirea reală a infrastructurii europene care se deschide. O AI Factory în România nu valorează mare lucru dacă rămâne doar o bifă administrativă sau o fotografie de lansare. Valoarea ei apare doar dacă startupurile, universitățile, institutele și companiile locale chiar ajung să folosească acel compute, acele seturi de date și acele programe de acces pentru a construi produse, servicii și cercetare aplicată. Aici se va vedea dacă România este capabilă să facă trecerea de la participare formală la efect economic real.

A treia condiție este să creștem densitatea de competențe. Nu doar programatori foarte buni, ci și product managers, specialiști în date, oameni din companii tradiționale care înțeleg procesele și pot traduce AI-ul în cazuri de utilizare concrete. Fără această clasă intermediară, riscăm să avem cercetare fără piață sau tehnologie fără adopție. Aici universitățile, companiile mari și statul au toate un rol clar.

În fine, România are nevoie și de o doză de realism strategic. Strategia națională în domeniul inteligenței artificiale există la nivel de document, dar documentele nu schimbă singure economia. Ele pot crea direcție, însă ecosistemul este construit de acces la capital, de parteneriate, de competențe și de instituții care chiar funcționează. În 2026, întrebarea nu mai este dacă România a auzit de AI. A auzit. Întrebarea este dacă reușește să transforme această conștientizare într-un avantaj economic recognoscibil la scară europeană.

Răspunsul cel mai cinstit este acesta: România nu este pionier ca sistem, dar nici condamnată să urmărească veșnic de pe margine. Este într-un punct de inflexiune. Are destul talent și destule semnale bune încât să urce, dar și destule întârzieri încât să piardă teren foarte repede dacă rămâne la nivelul retoricii. În AI, distanța dintre periferie și relevanță nu se măsoară doar în idei bune, ci în viteză de execuție. Iar exact aici se va decide dacă România intră cu adevărat în joc sau rămâne doar un comentator inteligent al succesului altora.

Dacia și filtrul de particule la dieselurile vechi: ce obiceiuri îl înfundă și cum îl poți salva